ictoria Turtea avea 32 de ani când a simtit ca la gât îi creste o gâlma. Era tânara si plina de viata. Crescuse la umbra parintelui Arsenie, care acum nu mai era la Sâmbata, dar îi lasase în suflet o credinta puternica. Asa ca a mers la spital, la Fagaras, cu nadejde în Dumnezeu. Acolo, medicii au consultat-o atent, au dat îngrijorati din cap, apoi i-au spus ca se tem pentru ea. Si ca ar fi cel mai bine daca ar merge la Bucuresti pentru analize. La Spitalul de Oncologie din Capitala, au internat-o pentru o biopsie. Rezultatul a venit ca un trasnet. Avea cancer! Deodata, toata viata, care pâna acum i se asternuse ca o lumina înainte, s-a întunecat.
“Apai, nu va spun viata mea acolo, ca o luna de zile n-am stiut unde sa ma duc, ca nu stiam unde sta parintele Arsenie în Bucuresti, ca plecase demult de la Sâmbata. Ma tot rugam – «Doamne, ce sa ma fac?!». Eram la etajul patru, internata într-o rezerva cu o doctorita. Îi vorbeam de parintele Arsenie si plângeam toata ziua… Stateam la fereastra si strigam în adâncul inimii cata parintele sa ma ajute, da’ nu stiam unde sta, ca sa ma duc la el. S-apai, am aflat ca picteaza icoane la Schitul Maicilor, si-am mars la el. Mi-o zis de la început – «Ma, tu nu mori! Nu esti facuta sa mori acum! Nu te mai nacaji, ca te faci sanatoasa. Vreau sa le arat doctorilor ca se vindeca si cancerul. Ma crezi, ma asculti?». «Parinte, va cred cu toata slaba mea putere.» «No,» o zâs, «daca ma ajuti ai sa te faci sanatoasa. Diagnosticul tau sa schimba. Sa stii ca nu mai ai cancer!»
Patru luni am stat în spital la Bucuresti. Aveam o doctorita din Ardeal, care sa ocupa da mine si-mi zicea – «Dimineata, dupa ce sa gata toate, du-te-n oras. Sa nu stai aici!». Si io plecam din spital si ma duceam la Sfântul Dumitru, la Patriarhie, si stateam acolo într-o strana si ma rugam. S-apai mergeam la parintele, la Schitul Maicilor, unde el picta, ca mi-o zâs sa vin la el când vreau. Si-asa, încet, mi-o scazut tumoarea, de s-or mirat doctorii. M-am vindecat, de nici nu a mai fost nevoie de operatie! Doctorita aia din Ardeal zâcea cata mine – «Turtico, te-ai facut sanatoasa! Rar bolnav ca tine! Ti-o trecut cancerul! Nu mai ai nimic!». N-apai, cine o facut de mi-o trecut? Parintele, dragutul… Parintele! Au trecut de atunci 52 de ani. Da’ nu m-am gândit niciodata ca o sa traiesc atât…” formula as