Daca ar fi sa va spun în doua cuvinte cum era parintele Arsenie, as spune “aspru de bun”. De ce era parintele aspru? Pentru ca viata lui era aspra. Securitatea era tot timpul dupa el, fusese în închisoare, era prigonit, dar în ciuda acuzelor permanente, el trebuia sa fie bun. El era aspru cu duhurile necurate, cu strâmbatatea, cu pacatul, cu rautatea, dar cu semenii lui era bun. Si Domnul Iisus era aspru si bun. Cu duhurile necurate era aspru si le punea pe fuga, cu bolile era aspru si le îndeparta, în schimb, pe om îl mângâia, si toate minunile pe care le facea erau ca sa îl aduca pe om la normalitate. Daca era paralizat, sa umble, daca era orb, sa vada, daca era mut, sa îl faca sa vorbeasca. Ca Dumnezeu asa ne-a lasat pe pamânt, sa umblam, sa vedem, sa auzim, sa ne bucuram de toata frumusetea lumii asteia, a Creatiei Sale. Noi, oamenii, suntem asa de slabi în credinta, însa Dumnezeu dragutul asa-i de milostiv si de bun, încât ar vrea nici sa nu-l laude prea tare omul.
Ca acuma îl lauda si apoi mâine îl leapada. Omu’ striga astazi “Osana celui dintru înaltime, bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului”, în duminica Floriilor, si peste câteva zile, în Vinerea Mare, acelasi om striga: “Rastigneste-l!”. Si cine sunt cei care striga? Ala vindecat de paralizie, cel vindecat de orbire… De asta spun ca si parintele Arsenie era aspru de bun. Eu, de câte ori ma uitam la el, îl vedeam pe Dumnezeu. Unii cred ca e ceva de nimic sa fii sluga, dar sa fii sluga lui Dumnezeu este ceva mare. Un frate la mânastire a fost întrebat de parintele Arsenie: “Ia zi, ma, si tu crezi ca sunt asa mare?”. “Pai, daca toata lumea crede, cred si eu parinte, ce sa fac?” “Ma, sa nu confundati niciodata pe stapân cu cioata!” Da, parintele se socotea o cioata în fata lui Dumnezeu.
Formula As