Sfântul muntilor

Parin­tele Arsenie a jucat un rol de prima marime în familia noastra. Eu am crescut cu mitul lui, cu povestirile minunate ale parintilor despre sfintia sa. La noi în zona, toata lumea vorbea despre el ca de un sfânt. De­sigur, numai în soapta, pentru ca deja era un subiect tabu. Dar, foarte important de retinut, niciunul dintre oamenii care l-au cunoscut nu vorbea despre el la modul senzationalist, cum se face acum, trans­for­mân­du-l pe Pa­rintele Ar­se­nie într-un fachir si în­tr-un agent de vânzari. Ei aveau bun-simt si îl tratau ca pe o au­to­ritate spiri­tua­la, ca pe un în­drumator duhov­ni­cesc deosebit, care le-a citit sufletele si le cunostea vietile si care le-a fost de mare, mare ajutor. Aceasta a­ti­tu­di­ne ne-a fost trans­misa si noua, copiilor. Asa încât, eu, unul, am vrut sa-l cu­nosc. Pe la mij­lo­cul ani­lor ’60, am în­ceput sa merg la Pa­rin­tele Arsenie, care pic­ta bi­se­rica de la Dra­ga­nes­cu, si am conti­nuat sa-l frec­ventez pâna în 1975. Nu am fost foar­te des la el si aveam naivitatea sa cred ca, de fiecare data când îl întâlneam, eram necu­noscut pentru sfin­tia sa. În aceste întâl­niri, eu cautam sa-mi la­mu­resc anu­mite fra­mân­­tari, sa cer sfat, dar eram cum­va si pe o po­zitie de fronda, caci vo­iam sa verific auten­ticitatea le­gendei.

– Ce simteati dupa câte o vizita la Parintele Arse­nie Boca?

– O bucurie nemaipomenita, parca nepa­mân­teana. Pentru ca aveam o mare asteptare sa-l întâl­nesc si era extraordinar când se întâmpla. Era foarte bogat în­laun­trul sau si ne dadea cu generozitate din aceasta bo­gatie sufleteasca. Întâlnirile aveau loc la biserica Dra­ganescu. Venea multa lume din Transil­vania. Vi­ne­rea aveam consemn ca îl gasim. Si am învatat sa astept pâna pleaca toti oamenii. Se facea ora 3, 4 dupa-amiaza, Parintele mergea sa manânce si apoi se întorcea la lucru. Ei, atunci biserica era goala si acela era momentul meu.

– Parintele Arsenie Boca era un om frumos, nu numai sufleteste, ci si fizic. Impresiona prin chipul si alura sa. Era, de asemenea, un iubitor de frumos: picta, se îmbraca în rasa alba, încinsa cu o curea lata de piele… Pe de alta parte, toti cei care l-au cu­noscut ni-l descriu ca pe un duhovnic aspru, cu o ex­primare aproape brutala pe alocuri. Daca este adevarat, cum transmitea el frumosul celor care îl cautau?

– Parintele Arsenie era un preot dur, fara îndoiala, dar asta numai pentru a grabi îndreptarea celor care îi cereau ajutorul si pentru a pune o distanta între el si cei care navaleau asupra-i. Prezenta lui era coplesi­toare, si oamenii care intrau în contact cu el i se supu­neau imediat. Ce relatie poti stabili cu oamenii care se agata de tine? Daca îi lasi, se fac ciorchine pe tine si nu mai poti avea niciun dialog si sa faci nicio mis­care. Si-atunci, impunea un spatiu între el si cei­lalti, care sa îi oblige pe credinciosi sa exprime rapid ce vor si sa-l asculte cu luare aminte. Cu alte cuvinte: nu te lipi de mine ca sa încerci sa iei, în mod magic, din puterea mea. Asculta-ma si vei gasi puterea în tine. De pilda, te întreba, pe un ton ferm, poate chiar rastit: “De ce-ai venit?”. E o întrebare care, pusa asa, pe unii îi intimida, dar pe altii îi forta sa fie concisi, clari, la obiect, sa-si spuna pasul si sa primeasca povata repede. Era o buna metoda, si pentru ca nu s-ar fi putut lungi toata ziua, cu 50-60 de insi, câti veneau odata la el. Vedeti, oamenii, când merg la duhovnic, merg ca la cineva caruia sa-i plânga pe umeri, fara sa constien­tizeze ca asta nu-i va ajuta prea mult. Or, Parintele Arsenie avea leacul si te provoca sa-i spui ce te doare, numai ca sa constientizezi si tu unde esti si sa te hota­rasti ce vrei. Nu însemna ca ramânea la tonul initial. Eu cred ca felul în care proceda tinea de o extra­ordinara pedagogie. formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.