Atunci când oamenii intra în comuniune unii cu altii, trec într-o alta stare. Corpul însusi comuta pe ea, simti asta uneori chiar si din punct de vedere fizic. Ca sa întelegeti mai bine, va ofer un mic exemplu. M-am asezat odata la rând, la Sfânta Parascheva, în data de 12 octombrie, pe la patru si jumatate dupa-amiaza. Era foarte frig si foarte umed. Plouase timp de jumatate de ora, o aversa din aceea de 30 de litri pe metru patrat, iar afara erau doua-trei grade, nu mai mult. Dar nu a plecat nimeni din rând! Rândul a devenit brusc un soi de corp viu – toti s-au apropiat unii de altii, si-au pus nailoane, umbrele, pelerine, ce aveau, si au ramas acolo în ploaia aceea rece si foarte abundenta. În acel moment, oamenii nu mai erau individualitati, erau pelerini sudati într-un rând. Gânditi-va acum ce se întâmpla în pelerinajele la Ierusalim, din secolul XII, sau din Evul Mediu, când le era amenintata chiar viata.
În fata pericolelor si primejdiilor se creeaza o identitate pelerina, care le permite oamenilor sa supravietuiasca împreuna. Si, foarte important, marile pelerinaje de la Iasi, Bucuresti, Nicula sau, mai nou, la Prislop sunt singurele locuri din aceasta tara unde românii si tiganii stau împreuna la rând, manânca împreuna sarmale, îsi povestesc unii altora viata, fara sa se mai deosebeasca! Daca vrem sa întelegem aceasta tara si daca încercam sa gasim solutii pentru viitorul ei, acesta este unul dintre aspectele care trebuie întelese – comunitatea asta pelerina, aceasta extraordinara forta de agregare care sterge diferentele între români si tigani sau între oamenii de la sat si cei de la oras sau între bogati si saraci. Asta este miracolul pelerinajului – puterea lui de a topi omul în pelerin. formula as