Deasupra lui e Saua Branului, iar în stânga, Vârful Gugu, la 2297 de metri. Ma asez la masa de piatra a refugiului si când noaptea începe sa se lase privesc locul si rasfoiesc notitele.
Deci, aici traia Zamolxe! În linistea deplina a muntelui, aproape, cât mai aproape de cer. Sus, pe vârful pietruit al Kogaionului era pestera sa, dar cu siguranta pe lânga el traiau si câtiva “polistai”, acei preoti-învatati, care cel mai probabil erau numiti asa pentru ca întemeiau orase, polisuri, punând la temelia lor credinta. (În partea de peste munti a Daciei, înspre Histria, erau numiti “calatori prin nouri”.)
La ora asta, Marele Preot si polistaii sai mâncau cina obisnuita: malana, o mâncare simpla, facuta din mei sau grâu, amestecat de obicei cu brânza si unt sau chiar cu miere. Nu mâncau niciodata carne, doar fructe de padure, ce se gasesc din abundenta peste tot, sau mâncare ciobaneasca. Duceau o viata aspra si austera. Meditau în linistea pietrelor gri, se plimbau, observau natura în toata splendoarea ei si stiau ca nu aceasta este viata adevarata, ci cea care vine dupa moarte. Formula As