Pestera lui Zamolxe

Deasu­pra lui e Saua Branului, iar în stânga, Vâr­ful Gugu, la 2297 de metri. Ma asez la masa de piatra a refu­giului si când noaptea începe sa se lase privesc lo­cul si rasfoiesc notitele.
Deci, aici traia Zamolxe! În linistea deplina a mun­te­lui, aproape, cât mai a­proa­pe de cer. Sus, pe vârful pietruit al Ko­gaionului era pestera sa, dar cu siguranta pe lânga el traiau si câtiva “polistai”, acei preoti-învatati, care cel mai probabil erau numiti asa pentru ca înte­meiau orase, polisuri, punând la temelia lor credinta. (În partea de peste munti a Daciei, înspre Histria, erau numiti “calatori prin nouri”.)

La ora asta, Ma­rele Preot si polistaii sai mân­cau cina obisnuita: ma­lana, o mân­care simpla, facu­ta din mei sau grâu, ames­tecat de obi­cei cu brânza si unt sau chiar cu miere. Nu mâncau niciodata carne, doar fructe de padure, ce se gasesc din abundenta peste tot, sau mâncare ciobaneasca. Du­ceau o viata aspra si austera. Meditau în linistea pietrelor gri, se plimbau, observau natura în toata splendoarea ei si stiau ca nu aceasta este viata adevarata, ci cea care vine dupa moarte. Formula As

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.