Optsprezece dintre elevii bucuresteni de clasa a opta au media 10 dupa gimnaziu si evaluarile nationale. Acest lucru înseamna ca au avut numai medii de 10 în clasele V – VIII si au luat numai 10 la probele din cadrul evaluarilor nationale, ceea ce le permite sa opteze linistiti pentru orice liceu în aceasta tara.
Printre ei se numara si Andreea Bulea, eleva la scoala numarul 79 “Academician Nicolae Teodorescu”. Spune ca nu s-a omorât învatând, dar a avut noroc de profesori care au stiut sa o motiveze si parinti care au sustinut-o. Având cale deschisa catre orice liceu, criteriile ei de alegere, acum, tin de distanta fata de casa, mai degraba decât de prestigiul liceului.