Câta bogatie se va fi petrecut, de-a lungul sutelor de ani de apogeu al puterii regilor daci, prin Valea Ardeului! Care întregi de aur trase opintit, de boi vânjosi, ca în basoreliefurile de pe Columna lui Traian. Au trecut mii de ani de atunci, dar imaginile acelea ale belsugului bântuie si azi amintirile oamenilor de pe Valea Ardeulului, ca si imaginatia hulpava a cautatorilor de comori. Nu exista taran din Ardeu care sa nu fi ascultat, copil fiind, povesti spuse iarna, la gura sobei, de “ai batrâni”, despre comorile ascunse în pamânturile din jur. Acum, batrânii s-au cam dus, unul câte unul. Cel mai sfatos dintre ei, ajuns la aproape 100 de ani, tocmai ce s-a prapadit în iarna.
Daca l-ar mai tine picioarele, ar mai sui o data macar dealul abrupt al Cetatuii, sa vada de sus întreaga splendoare a locurilor. “Zâce ca demult, înainte de razboi, ceva domn mare de la Bucuresti avea contract pe dealul Cetatuii, asa se zâcea. Apai ca facuse contract ca sa caute aurul dacilor or pentru altceva, asta nu mai stiu… Da’ ai batrâni povesteau ca ar fi ascunsa pe aci pe undeva, ori sus pa Cetatuie, ori dincoace, la Piatra Pesterii, multa bogatie. Se auzea de un car mare din aur, cu boi, si ei din aur. Si-apai, câte si mai câte alte comori nu or fi fost ascunse pe aici, da’ cine stie unde sa le cate dupa atâta amar de vreme…”, îmi spune, soptit, parca anume ca sa nu strice misterul, Iosif Parau. Pe lavita, la doi pasi în spatele lui mos Iosif, nevasta îl asculta cu fata acoperita într-un capat de batic, uimita de parca ar fi auzit prima oara despre comorile Ardeului.
Legendele despre “Drumul aurului”au adus Ardeul sub asediul cautatorilor de comori. formula as