Mânastirea Aninoasa se afla în mijlocul asezarii. Ziduri uriase sprijina cerul. Jur-împrejurul lor, un cocon de liniste. Le dai ocol si linistea se înfasoara pe tine precum un caier. Stai înfasurat în ea, dinaintea portilor imense, fara sa intri, fara sa pleci. Este o liniste de prunc aflat la sânul mamei. În mijlocul ei, se deschide o usa mica, taiata în una din portile cele mari.
Intrarea te smereste, aproape ca te obliga sa îngenunchezi. Odata ce-ai pasit dincolo, patrunzi într-o alta dimensiune, în care ai fi putut intra foarte bine, poate mai bine, numai cu sufletul, despovarat de trup.
Fiecare latura a curtii este strajuita de albe coloane si arcade brâncovenesti, scânteind în soarele verii, îndaratul carora se ascund chiliile racoroase, trapeza si dependintele mânastirii: Aninoasa – nume parca de alint al unui sat argesean, care odinioara era scufundat într-o padure de arini.
Curtea e inundata de flori: crini, craite, albastrele, flori de piatra si muscate. Dintre ele se ridica, aproape timida, desi maiestuoasa, biserica închinata Sfântului Ierarh Nicolae. Te cheama, te ia de mâna si te poarta pe dinaintea icoanelor vechi de doua veacuri, care au fost ferecate în argint de catre credinciosi drept multumire pentru minunile pe care le-au facut cu vietile lor. formula as