Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Scandalul “PUNGILOR DE BOGATIE” de sub unul dintre cele mai sarace judete din tara: ce cauta americanii la Bârlad

În Europa ar putea exista resurse bogate de hidrocarburi neconventionale, dintre care cele mai importante ar fi cele de gaz de sist, iar România este doar unul dintre statele Uniunii Europene unde astfel de resurse ar putea fi exploatate.

Reprezentantii Consiliului Judetean Vaslui privesc cu interes activitatile Chevron de la Bârlad si sustin ca exploatarea zacamântului se va face doar atunci când se vor gasi niste metode sigure atât pentru mediul înconjurator cât si pentru localnici.

“Nu suntem absurzi. Nu ramânem pe niste pungi de bogatie. Daca se pot scoate la suprafata prin metode care sa nu dauneze mediului si populatiei, atunci vom fi de acord”, a declarat pentru gândul Corneliu Bichinet, vicepresedinte CJ Vaslui si membru al partidului PRM.

El ne-a mai explicat ca membrii CJ Vaslui sunt de acord cu realizarea de prospectiuni si cu luarea de probe din zona, dar ca, din informatiile pe care le-a obtinut din partea specialistilor, s-a ajuns la concluzia ca modalitatea prin care se vor exploata gazele este una daunatoare.

protv

Exit mobile version