Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Scrisoarea unui derbedeu: “Sunt un huligan fiindca mi-am luat toate cele zece examene la facultate?”

Cinci zile din sapte, cravata nu lipseste din vestimentatia mea zilnica. În timpul saptamânii urmez cu interes doua facultati, ba chiar am note de care nu mi-e nici macar putin rusine. Pe lânga studii, încerc sa ma si întretin, caci nu ma simt comod sa traiesc pe spatele parintilor. Cazierul mi-e curat, impozitul l-am platit si încerc de fiecare data sa respect limita de viteza.

În mod normal ar fi o situatie de laudat. Dar pentru faptul ca în weekend cânt pentru doua culori, toate aceste laude se transforma în ura. Gata. Nu mai sunt student, nu mai am simt civic, nu mai îmi pasa de familia mea. Ma concepeti drept un huligan. Nu ma mai priviti drept un cetatean al acestei tari. M-ati trimite în desert probabil, cum facea în urma cu ceva vreme un oarecare ministru cu niste cetatenii de o oarecare etnie.

Dar în buletinul meu nu este nicio rubrica în care sa precizeze daca sunt sau nu microbist. În buletinul meu nu scrie ca sunt membru al vreunei galerii, nici macar echipa favorita nu e mentionata. În schimb, e scris mare, pe fundal tricolor, ca sunt român.

jurnalul

Exit mobile version