În primele trei secole, Pastele nu a fost praznuit la aceeasi data de crestinii din întreaga lume. Acest fapt a condus la o serie de controverse, precum cea din vremea papei Victor I (c. 189-198), care a dorit o impunere a unei date fixe cu forta si a fost criticat pentru alegerea sa de Sfântul Irineu de Lyon. Cu aproape treizeci de ani înainte, Sfântul Policarp al Smirnei avusese o discutie similara cu papa Anicet, fara a ajunge la un acord. Asadar, una dintre sarcinile principale ale Primului Sinod Ecumenic a constat în stabilirea unei metode de calcul a datei Pastelui, care sa fie mentinuta de toti crestinii, indiferent de locul unde traiau acestia.
Motivul pentru care episcopii din Siria, Palestina si Mesopotamia nu au putut ajunge la un acord cu episcopii occidentali era unul simplu. În Rasarit, Pastele se sarbatorea în general la 14 ale lunii Nisan, indiferent de ziua în care cadea aceasta data, în timp ce în Apus, era praznuit mereu duminica dupa aceasta data. Controversa în cauza, numita „quartodecimana“, a avut o evolutie îndelungata. Regasim comunitati crestine care au pastrat 14 Nisan drept data de sarbatorire a Pastelui inclusiv în secolul al VI-lea, în special în zonele îndepartate ale Persiei, unde sinoadele locale aveau loc extrem de rar si credinciosii sufereau persecutii periodice. De aceea, nu trebuie sa privim aceasta manifestare drept un semn de rea-vointa. Pur si simplu înca mai existau zone unde hotarârile sinoadelor ecumenice ajunsesera greu si conditiile de trai le faceau dificil de pus în aplicare. Asadar, abia în debutul secolului al IV-lea, în cursul lucrarilor Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, s-a stabilit o modalitate de calculare a datei pascale. Aceasta tema a fost privita cu atâta interes la vremea respectiva, încât în documentele vremii o vedem pusa la egalitate cu problema ariana sau chiar mai presus de aceasta, daca luam în considerare descrierile filo-ariene întreprinse de Eusebiu de Cezareea în scrierile sale cu profil istoric. lumina