Sfârsitul zilei si apropierea noptii sunt momente de reper ale vietii noastre zilnice. O zi traita înseamna un pas spre sfârsitul vietii noastre pamântesti, iar întunericul noptii ne trimite cu gândul la apusul vietii noastre. Gândul la sfârsitul vietii îl face mereu pe om sa-si aminteasca de Dumnezeu. De aceea, rugaciunea de seara a fost socotita în toate timpurile o datorie de capetenie a crestinilor, având o semnificatie deosebita în viata lor religioasa.
Preotul da binecuvântarea din altar pentru ca altarul bisericii închipuie cerul sau raiul, iar preotul îi închipuie pe primii oameni care erau în rai, înainte de caderea lor în pacat. Psalmul 103, sau psalmul Vecerniei, exprima acest simbolism, întrucât are titlul „Pentru facerea lumii“. Ne vorbeste despre creatia lumii, despre frumusetea si minunile firii si purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru fapturile Sale.
Iesirea preotului din altar, în fata usilor împaratesti închise, înseamna alungarea omului din rai dupa caderea în pacat. Preotul reprezinta acum omenirea dinaintea venirii Mântuitorului. În fata usilor împaratesti, preotul citeste în taina sapte rugaciuni, care se numesc rugaciunile luminilor de seara. Poarta acest nume pentru ca, odinioara, se citeau în momentul în care se aprindeau în biserica luminile sfesnicelor si ale candelelor, menite sa risipeasca întunericul noptii. Totodata sunt rugaciuni ale luminii spirituale, prin textul lor rugându-L pe Dumnezeu „Cel Ce locuieste în lumina cea neapropiata“ „sa lumineze ochii inimilor noastre“, sa ne „îmbrace cu arma luminii“, pentru ca noi „cu gândul la poruncile Sale, luminându-ne, sa ne sculam întru bucurie sufleteaca“. lumina