La 19 iulie 1903, în prezenta familiei imperiale a tarului Nicolae al doilea, a peste trei sute de mii de credinciosi si a unui sobor de slujitori condus de mitropolitul Petersburgului, a fost savârsita slujba de canonizare a Cuviosului Serafim de Sarov (1759-1833).
Pentru întâia oara, viata marelui sfânt rus a fost scrisa în 1849, sub îngrijirea si cu binecuvântarea Sfântului Filaret Zdrozdov, mitropolit al Moscovei si cunoscut teolog, mai ales prin scrierea unui catehism ortodox, tradus în multe limbi. Acesta de altfel, se înrudea duhovniceste cu staretul din pustia Sarovului, prin duhovnicul sau, Sfântul Cuvios Antonie, egumen al renumitei Lavre – Sfânta Treime de lânga Moscova – si fiu duhovnicesc al Sfântului Serafim.
Cea mai completa lucrare, prin care Sfântului Serafim a devenit foarte cunoscut în Rusia, este Cronica Manastirii Diveevo, publicata în 1896 de Sfântul Ierarh si marturisitor Serafim Ciciagov, o vreme, între anii 1908 si 1914, episcop de Chisinau si Hotin. Autorul acestei carti, chiar îi marturisea duhovnicului sau, ca într-una din seri, dupa ce finalizase lucrarea, însusi Sfântul Serafim i s-a înfatisat aievea spunându-i: „Îti multumesc pentru aceasta cronica!”(profesor Vladislav Tâpin în Mostenirea Sfântului Serafim de Sarov si soarta Rusiei, Nijnii Novgorod, 2004, pag. 437). lumina