Auzim, dar nu ascultam. Auzirea se transforma în ascultare numai când dam atentia noastra celui care ni se adreseaza. Când urmarim cu atentie si implicare mesajul verbal si cel nonverbal si îi comunicam apoi ca l-am înteles. Când verificam daca întelegerea noastra este similara cu mesajul transmis, aceasta presupunând interes real fata de cealalta persoana, atentie sincera si responsabilitate.
Ascultarea este o arta, dar si o deprindere care se învata cu perseverenta si autocontrol. Calitatea ascultarii poate fi influentata de faptul ca uneori participam la o discutie cu o opinie deja formata, atât despre ceea ce se spune, cât si despre persoana care ne vorbeste sau de faptul ca-i putem desconsidera cu usurinta pe cei care au puncte de vedere diferite de ale noastre. Atunci doar auzim, nu ascultam.
Sunt focare închistate de dureri neiertate, care irump la suprafata ca lava vulcanica. În spatele lor sunt multe momente de neascultare adevarata, de lipsa de atentie la nevoile reale ale copilului, dar care provin direct dintr-o lunga neascultare a sufletului nostru, din propriile traume nerezolvate. Din pacate, nu exista solutii magice si nici rezolvari în “mâine va fi mai bine, o sa trecem si peste asta”. O astfel de izbucnire arata un mare bagaj, deja adunat. lumina