Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Ctitoria de la Herasti, ca o clipa de dumnezeire

Nu drumul, nici porumbistile arse de uscatura, nici aerul strecurat prin pânze de paianjeni tomnatici si nici macar Argesul ce se scurge lenevit spre Dunare nu definesc mai credibil Eternitatea în Trecere, asa cum o face biserica din Herasti, judetul Giurgiu. Caci, prin aceasta ctitorie îngereasca, istoria îsi actualizeaza trecutul din propria-i combustie, dovedindu-ne noua, muritorilor, Lucrarea vie din veac a lui Dumnezeu. De aceea, a fi partas la o clipa de dumnezeire la Herasti, cel putin întrevezi, în neînsemnata ta petrecere prin lume, aripa vesniciei.

Se rasuceau în înaltimi matinale vânturi amestecate de toamna cu ploi nehotarâte si drumuri de pasari, la ceasul în care am pornit spre Biserica Herasti, din Episcopia Giurgiului, aflata la o jumatate de ceas de Bucuresti, pe drumul spre Oltenita, locul unde aveam sa dam nas în nas cu vesnicia.

Agonizând melancolic cu privirile pe geamul masinii, despicam toamna tacuti, fara sa banuim ca, numai peste câteva minute, vom fi treziti, surprinsi si nepregatiti sa facem fata unei întâlniri neprotocolare cu istoria. Cu atât mai mult, cu cât câmpia, aparent mai putin generoasa cu astfel de surprize, nu trezeste în inima oraseanului prea mult entuziasm si nici interes spre cercetare.

Lumina

Exit mobile version