Maica Domnului, al carei chip se gaseste în majoritatea icoanelor din chilia sa, si-a facut simtita puterea în familia Lemne. Prin rugaciune si printr-o traire crestineasca, doamna Olga s-a vindecat de cancer uterin si, dupa 17 ani, a dat nastere si celui de-al doilea fiu, Mircea.
În umbra parintelui, pasesc pe cararea care duce spre biserica cea veche, monument istoric, o bijuterie arhitectonica, care mai rezista astazi datorita acestui vrednic slujitor al lui Dumnezeu, care a îngrijit-o timp de 30 de ani.
Este singura biserica din tara care are forma de nava la exterior, iar în interior forma de cruce. În cimitirul Bisericii „Nasterea Maicii Domnului“, gard în gard cu gospodaria familiei Lemne, se odihneste doamna Olga. Aici, lumânarile nu se sting niciodata, florile nu se vestejesc. Are parintele grija. Vine de câte trei-patru ori pe zi, iar vara se preumbla si noaptea prin cimitir sa-i lumineze drumul din lumea cealalta sotiei sale. lumina