Site icon Tfm Portal – Stiri, Articole, Felicitari

Pustnici care fac minuni

Pentru inceput trebuie sa lamurim inca de la inceput ca nu preotii, calugarii, pustnicii, etc fac minuni, ci Dumnezeu. Ascunsi printre munti, deseori mancand cativa pesmeti uscati si roade al padurii, calugarii pustnici se roaga. Nu au asternuturi de matase, nici nu dispun de tehnologie de varf, etc dar ei dobandesc ceva la care multi dintre noi nici nu viseaza – clarviziunea, mai pe intelesul nostru. Nu toti au scoli inalte, nu au umblat prin alte tari, nu au IQ peste medie ci perseverenta, dorinta, chemare. Citind vietile sfintilor vom vedea ca multi dintre ei au trait toata viata in post si rugaciune, au luptat din rasputeri pentru Credinta lor, pentru Hristos.

Daca ar fi sa lupti cu toata forta si sacrificiul pentru ce ai lupta ? Nu putem fi toti pustnici, nu putem sta toti in post si rugaciune, lumea evolueaza… si cu ce ne ajuta ? Tehnologia nu ne-a facut nemuritori, medicina este ingenucheata in fata unor minuni facute de Sfinti ( vezi marturii Sf. Nectarie, Sf. Luca al Crimeii, Sf. Serafim de Sarov, Sf. Parascheva, etc). Cand apar probleme in viata noastra lasam mandria si stiinta deoparte si ne intoarcem la ultima scapare – Dumnezeu. Ii cautam “ucenicii” ce stau feriti de ochii nostri, pe care altfel ii ignoram si ii sfidam. Ne minunam cand ei obtin ceva ce noi nu putem, puterea de a “vedea” dincolo de timp si spatiu.

Daca un sihastru “vazator cu duhul” dar in haine ponosite, ar trece pe bulevardul Magheru sau pe Calea Victoriei, multi dintre noi l-ar lua drept un cersetor si s-ar feri sa nu se murdareasca cumva. Poate cativa oameni simpli l-ar intreba de sanatate sau i-ar oferi un covrig, insa cei mai multi dintre noi l-ar ocoli de la distanta. Si daca cumva Hristos ar lua o astfel de infatisare ? Suntem oare mai buni decat cei ce l-au judecat, condamnat si ucis pe Mantuitor ?

Parintele Serafim de Sarov spunea intr-o discutie cu Nicolai Alexandrovici Motovilov, ca rolul nostru pe Pamant este dobandirea Duhului Sfant.

” Vi s-a spus: Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune – acesta este scopul vietii crestinesc. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: Nu cerceta lucruri care te depasesca. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop.”

Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: “Cel ce nu aduna cu Mine risipeste” (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: “In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El” (Fapte 10:35).”

“Ce intelegeti prin dobandire?” l-am intrebat pe Sfantul Serafim. “Cumva, nu prea pricep.”

“Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie”, mi-a raspuns el. “Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea.

Sufletul graieste si discuta cu Dumnezeu in rugaciune, dar la pogorarea Sfantului Duh trebuie sa ramanem tacuti, pentru a putea auzi limpede si cu deplina intelegere toate cuvintele vietii vesnice pe care EL va binevoi atunci sa ne le aduca. In plus, sufletul si duhul trebuie sa se afle intr-o stare de extrema sobrietate, iar trupul intr-o stare de curatenie feciorelnica.

“Parinte”, am spus eu, “imi vorbiti mereu despre dobandirea harului Duhului Sfant ca scop al vietii crestine. Dar cum si unde il pot vedea? Faptele bune sunt vizibile, dar Duhul Sfant poate fi vazut? Cum pot sti daca El este sau nu cu mine?”

“In ziua de azi”, raspunse batranul, “datorita racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles; cand, de pilda, prin gura lui Moisi, Duhul Sfant glasuieste: “Si Adam L-a vazut pre Domnul Dumnezeu umbland prin Rai” (cf. Facerea 3:8), sau cand citim cuvintele apostolului Pavel: “Am mers in Ahaia, si Duhul Domnului nu a mers cu noi; ne-am intors in Macedonia, si Duhul Domnului a venit cu noi.” Infatisarea lui Dumnezeu catre om este mentionata de mai multe ori, in alte pasaje ale Sfintei Scripturi.

“De aceea unii oameni spun: “Aceste pasaje sunt de neinteles. Este intr-adevar cu putinta ca oamenii sa il vada pe Dumnezeu atat de limpede?” Dar nu este nimic de neinteles aici. Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput. Chiar si intr-o convorbire obisnuita, ideea aparitiei lui Dumnezeu printre oameni nu parea ciudata. Astfel, cand prietenii l-au certat pe Iov pentru hula impotriva lui Dumnezeu, el le-a raspuns: “Cum poate fi asa cand eu simt Duhul Domnului in suflarea mea?” (cf. Iov 27:3). Adica, “Cum as putea sa Il hulesc pe Dumnezeu cand Duhul Sfant sta cu mine? Daca l-as fi hulit pe Dumnezeu, Duhul Sfant s-ar fi departat de la mine; dar priviti! Ii simt suflarea in narile mele.”

“Se zice ca Avraam si Iacov L-au vazut pe Domnul si au stat de vorba cu El in acelasi fel, si ca Iacov chiar s-a luptat cu El. Moise si toti oamenii care erau cu el L-au vazut pe Dumnezeu atunci cand a primit de la El tablele legii, in muntele Sinai. Un stalp de nori si un stalp de foc, sau cu alte cuvinte, harul vadit al Duhului Sfant, i-au calauzit pe oamenii Domnului in pustie. Oamenii nu l-au vazut pe Dumnezeu si harul Duhului Sau Sfant in timp ce dormeau, in vise, sau in inflacararea unei imaginatii dezordonate, ci in realitate si trezvie.

“Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa.” (Convorbirea lui Motovilov cu Sf. Serafim din Sarov)

 

Cativa ani in urma la Giumalau, au facut foc niste turisti, si faceau mare zgomot, zarva, pe acolo, cantau, aveau un radio-casetofon cu dansii, o caseta cu muzica. Si a aparut un calugar batran, care nu avea nici un fel de haina pe el, avea blana ca ursul. Ei s-au speriat numai de prezenta lui, cnd I-au vazut.
– Ii crescuse blana?
– Da. Au încercat sa-l filmeze si sa-l fotografieze unii dintre ei, dar n-
a iesit nimic in poza. I-a certat, i-a mustrat, dar i-a mustrat cu un duh de blandete: „Nu este bine satulburati voi linistea celor care mai sunt si se mai roaga pe aici, cu muzica voastra si cu ceea ce faceti voi pe aici, prin munti!” Si au încercat sa-l fotografieze, sa-l filmeze, dar n-a iesit nimic, nici in fotografii, nici pe film nu s-a vazut nimic.
-Si asta cand s-a intamplat? – Asta a fost acuma vreo opt ani in urma. Si
-a disparut, si nu l-a mai vazut nimeni de atunci, nici pana atunci nu l-a
vazut, nici de atunci.
– Asta-i ca din Pateric.- Da, da… Unii dintre ei spuneau ca sunt inca pustnici in munti care nu tin legatura cu nimeni si nu traiesc decat din Sfanta Impartasanie. Am cunoscut personal pe cineva care, avand o mahnire, o ispita in sufletul lui, s-a retras undeva in munte, aproape de
Pietrele Raraului si se ruga. Era o noapte senina, cu luna, era inceputul noptii. Si fiind el asa descurajat, a aparut ceva, ca o adiere de vant, si s
-a auzit un fosnet de crengi. I s-a parut ca din adierea de vant aude un fosnet de crengi, si i s-a parut ca vede o umbra neagra, de care s-a speriat. Prima data a crezut ca-i un urs, o fiara, ceva, dar a auzit
voce, glas de om, care i-a spus: – „Nu te speria, eu sunt om, nu sunt naluca. Sunt unul din vietuitorii de aici, din munti. Tu ai ispita asta, nu fi descurajat, ca Dumnezeu nu te-a parasit. Vei avea si alte incercari, dar vei avea si multe bucurii.” Cel care era acolo aveala el o traistuta cu o mana de pesmeti. A incercat prima data, fiind asa speriat, sa isi faca cruce cu limba, se ruga în felul lui, asa…
– Se gandea ca-i diavolul! – Da… Zice:
„Nu fi speriat, nu fi înfricosat, ca eu sunt om, sunt calugar. Am simtit eu ca trebuie sa vin sa-ti spun tie asta, dar nu stiu de ce, ca pe mine nu m-
a vazut nimeni de cand am venit aici.” Era acoperit asa, cu niste bucati: o bucata de sac innodata cu o bucata de carpa, ceva, pe dansul; descult, parul mare, barba mare, o figura luminoasa. Atunci, acesta-poate si de emotie, s-a gandit: „Daca într-adevar e om, o sa-mi ia si pesmetul.” Si zice: „Daca vreti, va dau niste pesmet.” Acela zice: „Stiu ca tu te rogi acuma si faci cruce cu limba si esti speriat, dar nu te teme, ca nu-s naluca.” „Pot sa va dau niste pesmet, daca vreti.” „Nu, eu de multa vreme nu mai am nevoie de nici un fel de mancare.” Si i-a spus multe. Zice: „Unii din noi mergem la slujbe la manastire, si la Rarau, dar mergem si la Sfantul Ioan Iacob, la schitul care s-a facut aici nu demult. Noi mergem, dar nu ne vede nimeni. Stam la Sfanta Liturghie si nu ne stie nimeni. Ne împartasim prin Sfânta Liturghie, dar nu stie nimeni ca noi venim.” Zice: „Suntem bucurosi ca se face rugaciune si e manastire cu randuiala. Si vor veni multe incercari si multe schimbari i-a mai spus – pe care ai sa le vezi si tu in timp foarte scurt.” Intalnirea cu acest parinte a fost acum sapte ani. De atunci, nu l-a mai vazut. S-a mai aratat inca o data, altcuiva, si spunea ca vor veni mari incercari, mari schimbari în lumea asta si la noi în tara. Acuma, Dumnezeu stie ce-o mai fi.
Pentru a-i intalni pe acesti sihastri, trebuie sa te invredniceasca Dumnezeu si sa ai o inalta treapta de desavarsire crestina.
Un monah din Franta, afland de pustnicii cu vietuire ingereasca, a venit pe Muntele Rarau, dorind sa-i cunoasca. A stat mai mult timp in Manastirile de pe Rarau si pe Muntele Rarau. Dupa trei ani de zile, un parinte duhovnic, care ii împartasea pe pustnici, i-a spus: -Urca pe varful Muntelui Giumalau, posteste, roaga-te si rabda timp de trei zile, ispitele care vor veni asupra ta.
Monahul C. a urcat pe varful Muntelui Giumalau, la Crucea de piatra, a postit si s-arugat. A treia zi insa, vremea s-a schimbat brusc, desi era luna octombrie, a venit o vifornita si, nemaiputând rabda ispitele, a coborat la manastire.
Dupa ce am scris aceste randuri, pe data de 4 mai 2010, fiind vreme frumoasa, cu cer senin, am urcat pe Muntele Rarau pentru a face fotografii. Am mers la Pietrele Doamnei si apoi am coborat spre Piatra Zimbrului. Pe drum, am oprit sa ma odihnesc cateva minute in stana care se afla în apropiere. Dupa ce am intrat inauntru, a început o ploaie cu grindina si trasnete. Am multumit lui Dumnezeu ca mi-a ajutat sa fiu la adapost in timpul ploii, pentru ca nu mi-am luat pelerina de ploaie. Dupa circa 15 minute, cand a incetat ploaia, am coborat inca 200 de metri, pentru a fotografia Piatra Zimbrului. In acele momente, a inceput iar o ploaie puternica cu fulgere si grindina. M-am adapostit langa tulpina unui brad, gandindu-ma ca este o ploaie cu averse, de scurta durata. Dupa aproape o ora, pentru ca aveam hainele ude, incepuse sa-mi fie frig si ma luptau tot felul de ganduri si imaginatii rele. Mi-a venit un gand sa ma rog zicand Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului, pe care il stiam pe de rost. Dupa putin timp, a incetat sa ma lupte diavolul prin gandurile si imaginatiile rele si a incetat ploaia. Cand m-am reintors la Manastirea Rarau, care se afla la circa un kilometru distanta de mers pe drum de la Piatra Zimbrului, am constatat ca aici picurase un pic, insa pamantul era uscat. Parintii mi-au spus ca au vazut norii de ploaie cu fulgere si trasnete care atrecut deasupra manastirii Rarau si s-au indreptat spre Piatra Zimbrului. Sunt ferm convins ca in preajma mea a fost un pustnic cu vietuire inalta, ce are putere de la Dumnezeu asupra stihiilor naturii si a diavolilor si care mi-a descoperit, cu darul lui Dumnezeu, cum desfraneaza sufletul omenesc cu diavolul, prin gandurile si imaginatiile necurate si cum sa lupt cu aceasta ispita. ( Pustnicii nevazuti ai Athosului ).

Exit mobile version