Prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci în biserica, la slujba, credinciosul, daca este mirean, are sentimentul ca participa si el, organic, ca oficiant la actul sfânt. El însoteste cuvintele preotului si pe cele ale arhiereului si prin însemnarea cu semnul crucii la momentele cele mai importante. Când preotul se roaga, sa zicem pentru orasul sau tara noastra, toti cei prezenti se înscriu imediat în rugaciune, prin semnul crucii, si se simt ca si cum au rostit-o ei.
Când preotul face asupra lor semnul crucii cu mâna, sau cu o cruce, cei prezenti se însenineaza automat si ei cu semnul crucii, ca si cum ar prinde-o din zborul în care o trimite cel ce oficiaza si si-ar însusi-o pentru fiecare dintre ei.
Când preotul îsi face el însusi cruce în diverse momente, credinciosii îl invita imediat ca si când ar vrea sa-l ajute în rugaciunea lui interioara sau în cea rostita. Când trece pe lânga o biserica, credinciosul se opreste si îsi face semnul crucii. Prin aceasta marturie, el arata mai departe ca rânduiala crestina trebuie respectata cu strictete. Caci cum poti sa treci pe lânga Dumnezeu fara sa-l saluti? – se întreba parintele Teofil. E scris asta în vreo carte? E vreo porunca biblica?
Nu, nici vorba. E o problema de cuviinta crestina, de bun-simt: Sa-l saluti pe Dumnezeu când treci prin fata casei Lui. lumina