Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759, in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A ramas orfan de tata la varsta de 3 ani. Cand a implinit 17 ani, primind binecuvantarea mamei, a plecat sa imbratiseze viata monahala la Lavra Pecerska de la Kiev. Dupa un timp, indrumat de Parintele Dositei din pustia Kitaev, a mers sa isi petreaca restul vietii in Manastirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tanarul Prohor a intrat in Manastirea Sarovului.
Primul miracol care i-a salvat viata i s-a petrecut la vârsta de sapte ani. În timp ce vizita împreuna cu mama sa o biserica în constructie (constructie finantata de familia lui), a cazut de pe schela clopotnitei, de la o înaltime de sapte etaje. S-a ridicat nevatamat, spre uimirea mamei lui si a celor care mai erau de fata.
Din spusele Arhim. Vasile Prescure reiese ca Parintele Arsenie Boca s-a învrednicit de vederea unor Persoane Sfinte: a Maicii Domnului, a Sfântului Serafim de Sarov si chiar a Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos, care în doua cazuri I s-a aratat „sub chipul unui copil”, o data în biserica Manastirii Brâncoveanu, când Parintele Arsenie se afla între naos si pronaos, iar a doua oara în sfântul altar. Acest Arhimandrit Vasile Prescure dar si Preotul Nicolae Streza ne destainuie ca Sfântul Serafim de Sarov care a trait cu 200 de ani înaintea Parintelui Arsenie, i-a îndrumat pasii în viata duhovniceasca: „Fiind la Sfântul Munte Athos, în Grecia, s-a rugat Mântuitorului Hristos si Maicii Domnului sa-i calauzeasca pasii spre un duhovnic cunoscator al tainelor vietii duhovnicesti, care sa-l îndrume în viata calugareasca. Dupa rugaciuni staruitoare la Fecioara Maria s-a învrednicit de o vedenie în care Maica Domnului l-a luat de mâna, l-a urcat pe un munte înalt, cu o prapastie atât de mare încât cu greu putea cineva sa mearga cu piciorul liber, si l-a încredintat Sfântului Serafim de Sarov (1759-1833), care l-a îndrumat în viata monahala.” Cât a fost arestat, celula în care era închis Parintele Arsenie, dimineata gardienii o gaseau descuiata, asa încât chiar ei au ajuns sa spuna ca nu ei trebuie sa-l pazeasca pe Parintele, ci invers!
Spre sfârsitul vietii, Sf. Serafim a avut o viziune minunata cu Maica Domnului, ceea de l-a determinat sa devina parinte duhovnic. A început sa primeasca pe oricine venea la el pentru ajutor sau un cuvânt de folos. Mii de oameni din toate colturile si de toate felurile veneau la usa sfântului ca sa se îmbogateasca din harul sau, pe care l-a primit prin multele si grelele nevointe. Tuturor se arata smerit, bucuros si deschis. Obisnuia sa-i primeasca pe toti cu cuvintele: “Bucuria mea!” Pe multi îi sfatuia sa dobândeasca pacea sufletului si atunci se vor mântui oamenii din jurul lor.” Indiferent ce rang aveau oamenii care veneau la el, sfântul se închina în fata lor si le saruta mâinile a binecuvântare. Nu avea nevoie sa-i spuna omul de ce a venit pentru ca vedea înlauntrul sufletului fiecaruia. Obisnuia sa spuna ca veselia nu este un pacat deoarece aceasta înlatura tristetea, din care se naste deznadejdea si nimic nu este mai groaznic decât aceea.