In lumea telefoanelor mobile inteligente, a filmelor 3D si a tehnologiei din ce in ce mai sofisticate, multi dintre noi uita de existenta celui ce a creat lumea – Dumnezeu. Rugaciunile, slujbele, sfaturile primite din mosi stramosi ni se par povesti de adormit copii si cu greu le dam crezare. Uneori Dumnezeu pare un fel de Bau Bau care ne pedepseste cand gresim. De ce ar folosi astfel de practici oare, cand ar fi mai usor sa transforme picaturile de ploaie in bolovani si pamantul in gelatina ? De ce si-ar fi sacrificat Fiul pentru noi ? Am gasit cateva pasaje care ar trebui sa ne dea de gandit tuturor.
In ultimii ani romanii l-au descoperit pe mare duhovnic Arsenie Boca. Daca incercam sa il creionam in cuvinte putine, parintele Arsenie era un om plin de calitati, “mana de otel in manusa de catifea” cum se mai spune, inteligent, cult, cu o sensibilitate aparte ce i-a permis sa redea in picturile sale o multitudine de sentimente, etc. De ce oare nu si-a ales un alt drum in viata, ci monahismul ? Dintre marturiile despre parintele Arsenie Boca as vrea sa redau un fragment scurt ca sa nu ma indepartez de subiect.
“Parintele sau fratele care vorbise s-a facut nevazut dintr-o data. Parca ma atragea ca un magnet sa ma uit dupa el. Era deja noapte. Nu mai puteam sa ma uit dupa el. Porfirie punea uneltele una langa alta, ca sa le avem maine dimineata in ordine. Dometie era cuprins de o placuta emotie si ca intotdeauna, canta un imn. Se auzi vocea fapturii care tocmai plecase, a preabunului Parinte. Nu stiam cum il chema, dar eram atras inspre in sus si am inceput sa urc repede. Poteca se lumina de o lumina albastruie ca de arc electric, lumina care venea de la faptura minunata ca de la un rug ce ardea pe munte deasupra noastra. Dupa mine urca Porfirie gafaind, si apoi Dometie cantand. Sfantul nostru ne lumina drumul spre varful Muntelui. Era un dar dumnezeiesc nesperat caci noaptea se lasase si fara lumina ne-am fi pravalit in abis si ne-am fi pierdut vietile. ” sursa
Ce Lumina nestiuta emana acel parinte ? De unde venea ? Poate stiinta sa explice un astfel de fenomen ?
O alta marturie ne aduce in fata fenomenul misterios descris mai sus.
“De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor. O lumina mare L-a inconjurat “si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada” (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica. Iar cand Moise si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa.” sursa
Tot despre Lumina ne povesteste si Nicolai Alexandrovich Motovilov in relatarile sale despre intalnirea cu Sfantul Serafim de Sarov.
“Marele proprietar Motovilov, care fusese vindecat în chip minunat de omul lui Dumnezeu si care devenise cel mai rîvnitor ucenic al sau, îl întreba într-o zi: “Care este scopul vietuirii crestine?”. Parintele Serafim îi raspunse: “Dobîndirea Sfîntului Duh, pe care-L primim daca îndeplinim faptele de sfintenie cerute de Biserica si mai ales prin rugaciune“.
Si fiindca interlocutorul sau îi cerea sa-i spuna mai precis ce este harul Duhului Sfînt, staretul îl strînse brusc în bratele sale, îl privi drept în ochi, fata lui devenind dintr-o data mai stralucitoare decît soarele la amiaza, si îi zise cu putere: “Priveste-ma, prietene al lui Dumnezeu, nu-ti fie teama! I-am cerut Domnului, din adîncul inimii, sa te faca demn de a vedea cu ochii tai trupesti pogorîrea Sfîntului Duh; si iata ai devenit, ca si mine, cu totul luminos. Si te-ai umplut si tu de harul Sfîntului Duh, caci altfel n-ai putea sa ma vezi în aceasta lumina. Ce simti?” Motovilov a raspuns: “Liniste, o pace de nespus. Inima mea s-a umplut de o bucurie inexprimabila”. “Si ce înca?” “O caldura si o mireasma, pe care nu le-am mai simtit vreodata”. “Aceasta mireasma este buna mirosire a Sfîntului Duh, raspunse sfîntul, si aceasta caldura nu este din afara, caci sîntem în plina iarna si padurea în jurul nostru e acoperita de zapada; ea este în noi, dupa cuvîntul Domnului: Împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru (Luca 17, 21).
Aceasta minunata întrevedere dura mai mult timp si, la sfîrsitul ei, sfîntul îi ceru ucenicului sau sa o puna în scris si s-o transmita lumii. Manuscrisul lui Motovilov n-a fost gasit decît mult mai tîrziu, în 1903, în preajma canonizarii lui Serafim. El a cunoscut de atunci o raspîndire impresionanta. Este un ultim cuvînt, un testament plin de lumina si nadejde, pe care profetul de la Sarov l-a lasat Rusiei si întregii Biserici, cunoscînd încercarile ce vor fi în timpurile din urma.” sursa
“Parinte,” întreba Motovilov, “cum as putea vedea harul Sfântului Duh? Cum pot sa-mi dau seama daca este întru mine sau nu?”
Sf. Serafim a început sa-i explice prin pilde din vietile sfintilor si apostolilor dar ucenicul tot nu pricepea. Atunci batrânul îl apuca de umeri hotarât si-i spuse, “Dragul meu frate, amândoi ne aflam acum întru Duhul Sfânt.” Atunci parca i s-au luminat ochii lui Motovilov care a vazut cum fata batrânului stralucea ca soarele. Inima i s-a umplut de liniste si bucurie, corpul i-a fost strabatut de caldura ca si când ar fi fost vara si în jurul lor se raspândea o mireasma foarte placuta. Motovilov s-a speriat de acea schimbare neobisnuita, dar mai ales de fata sfântului care stralucea. Dar sfântul i-a spus: “Nu te teme, draga frate, ca n-ai putea nici macar sa ma vezi daca nu ai fi si tu în plinatatea Sfântului Duh. Sa multumim Domnului ca ne-a milostivit astfel.”
Atunci a înteles Motovilov cu mintea si cu inima ce înseamna transfigurarea prin pogorârea Sfântului Duh asupra omului.”
Tot Motovilov ne-a lasat o marturie cutremuratoare despre ceva ce noi nu credem ca ar exista.
“Odata, în timpul unei convorbiri cu parintele Serafim, a fost pusa problema realitatii atacurilor demonice asupra oamenilor. Motovilov, care avusese parte de o educatie lumeasca, se îndoia, desigur, de existenta fortelor raului. Atunci, sfântul i-a povestit despre lupta sa teribila cu demonii timp de o mie de zile si nopti si prin puterea cuvântului sau, prin autoritatea sfinteniei sale care excludea orice posibila, ori macar urma de minciuna sau exagerare, el îl convinse pe Motovilov de existenta demonilor, nu ca niste fantome sau ca niste reprezentari ale imaginatiei, ci ca o realitate dura si amara. Navalnicul Motovilov fu atât de tulburat de cele spuse de batrân, încât striga din strafundul sufletului sau: “Parinte, ce-as mai dori sa am o confruntare cu demonii!”
Un manuscris de-al sau ne ofera descrierea chinurilor prin care a trecut.
“Domnul mi-a dat sa simt în propriul meu trup si nu în vis sau în vedenie, cele trei chinuri ale iadului. Primul a fost cel al focului care nu da nici o lumina si care poate fi stins doar prin harul Prea Sfântului Duh. Aceasta grozavie a durat trei zile.
Ma simteam arzând si totusi nu ma consumam. De zece sau de unsprezece ori pe zi trebuia sa fiu curatat de funinginea iadului care-mi acoperea tot trupul si care era vizibila pentru toata lumea. Acest chin a încetat doar dupa Spovedanie si Sfânta Impartasanie si datorita rugaciunilor arhiepiscopului Antonie de Voronej care a poruncit sa se faca slujbe pentru robul lui Dumnezeu Nikolai – grav bolnav – în 47 de biserici si manastiri din cadrul eparhiei sale.
Apoi, am fost chinuit timp de doua zile de insuportabilul frig al Tartarului, în asa fel încât focul sa nu ma poate arde si nici încalzi. Dupa dorinta înalt Prea Sfintiei Sale, arhiepiscopul Antonie de Voronej, mi-am tinut mâna deasupra unei lumânari timp de o jumatate de ora si, desi era învelita cu un strat gros de funingine, nu s-a încalzit câtusi de putin. Am descris acestea pe o întreaga coala de hârtie si am semnat-o si stampilat-o cu mâna mea plina de funingine. Aceste doua chinuri fura vizibile pentru toata lumea; totusi, cu ajutorul Sfintei Impartasanii, puteam gusta putina hrana si bautura si puteam dormi întrucâtva.” Sursa
Sa fie oare aceste marturii doar niste simple povesti ? Sa functionam noi astazi diferit prin comparatie cu acesti oameni ce si-au dedicat viata Credintei in Dumnezeu si rugaciunii neincetate ? Le suntem oare noi superiori sau e o falsa impresie ? Lumea de astazi estre extrem de fragila si o simpla pana de curent ne da peste cap toata viata si existenta.
Ce interes sa fi avut un om extrem de bland si bun, cum era Sfantul Serafim de Sarov sa ne sperie si sa ne minta ? Ce ar fi castigat ?
“Sfânta Liturghie mai tine lumea!” – spunea parintele Arsenie Boca.
Ce inteles ascuns sa fie in : ” Deci cata vreme mai sunt oameni ce cauta pocainta si Sfanta Impartasanie, Satana n-are putere. Il opreste Dumnezeu. Dar cand oamenii se vor intuneca la minte asa de tare incat vor impiedeca Sfanta Liturghie, cu toata voia lor vrand necredinta, in zilele acelea va inceta si Jertfa cea de-a pururi, si va incepe uraciunea pustiirii, precum zice la:
Daniil 12:
Si din vremea cand va inceta Jertfa cea de-a pururi si va incepe uraciunea pustiirii, vor fi 1290 de zile.
E vremea de trei ani si jumatate, in care va propovadui Ilie, cel mai manios prooroc, si va vesti cele sapte cupe ale urgiei lui Dumnezeu – cele de pe urma – cu care se va sfarsi mania lui Dumnezeu. Va fi o vreme de stramtoare, cum n-a mai fost de la inceputul lumii, nici nu va mai fi.”