Unii scriitori rasariteni au considerat inima drept emblema pentru a se deosebi de Occidentul “rationalist”, care pare adesea sa faca uitat adevaratul fundament al vietii crestine. Sfântul Teofan Zavorâtul, referindu-se la rugaciunea din inima, spune ca “fiecare rugaciune trebuie sa vina din inima, si orice alta rugaciune nu este rugaciune, deloc. Rugaciunea – carte de rugaciuni, rugaciunile tale proprii si rugaciunile foarte scurte, toate trebuie sa iasa din inima spre Dumnezeu”. De aceea, cel mai important lucru “este de a sta cu mintea în inima înaintea lui Dumnezeu neîncetat, zi si noapte, pâna la sfârsitul vietii”.
În rugaciunea curata “este vorba de unirea mintii (nous) cu inima. O rugaciune care se face numai cu mintea este o rugaciune rece. O rugaciune care se face doar cu inima este o rugaciune pur sentimentala care ignora tot ceea ce Dumnezeu ne-a dat, ceea ce ne da si ne va da în Hristos. Este o rugaciune fara orizont si fara perspectiva. Omul care se roaga are sentimentul ca se pierde într-un infinit impersonal. Aceasta întâlnire a mintii cu inima nu se face prin ridicarea inimii în minte, ci prin coborârea mintii în inima. Aceasta înseamna ca nu inima îsi afla odihna în minte, ci mai degraba mintea în inima, în adâncurile sale unde afla comuniunea cu Dumnezeu, scopul cautarii sale, dupa cum arata si parintele Dumitru Staniloae.lumina