Vrajitoarea din Muntii Vâlcan – MAMA NICA

Atunci când aud de “Mama Nica”, mai toate-si pun mâna pe gura si evita subiectul. “Noi suntem cu credinta la Bunu’ Dumnezau, noi n-am umblat cu din as­tea…”, soptesc, crezând c-am putea sa le banuim si pe ele de vraji. Sun­tem în casa Anei Stoi­chi­tescu, cea mai batrâ­na femeie din sat, care a locuit peste drum de ve­chea descântatoare. O suta doi ani ani are ma­ma Ana si traieste îm­pre­una cu fiica sa, An­gela, într-o odaie albas­tra si scunda. Nici ea, nici aceasta unica “fa­ta”, de 78 de ani, si nici cele trei nepoate ale ei, n-au avut noroc în dra­goste. S-au despartit de tinere de partenerii de viata, temându-se sa se recasatoreasca. De zeci de ani, cele doua femei stau singure – mama si fiica – alinându-si doru­rile cu povesti si ruga­ciuni. Alaturi, asezate pe scaune împrejurul batrânei, mai sunt câteva vecine care cunosc istoria Mamei Nica. Stela Danau, Ana Laza­rescu, dar mai ales Ioana Marinica, cea care a fost acceptata de copila în casa vrajitoarei, devenind foarte apropiata de strasnicele femei care-au locuit în casa bântuita. Ea, Ioana, este “vocea întâi”. “Da, toti se te­meau de ea…”, îsi începe povestea… O poveste care (cum altfel?) începe cu o crima comisa în anul 1910. Doi ciobani chipesi, “mocani” din partea Petrosa­niu­lui, trecând muntele catre Gorj, dupa ce-si vândusera oile la un târg, cer gazduire noaptea la o casa din Run­cu. Sunt doua gazde acolo, sotii Chirculescu, barbat si femeie. Destul de batrâni si lunateci, “ascunsi” de felul lor, îi primesc, totusi, în ca­suta de lemn, de pe marginea unui helesteu, pe cei doi dru­meti. Si-n noaptea aia se pe­trece o tragedie, o întâmplare neclara si nedez­legata, în care ciobanii ungureni sunt ucisi de cei doi soti si îngropati sub casa batrâneasca. Majoritatea oamenilor cred ca pentru bani, fiindca mocanii se destainui­sera la un pahar ca tocmai si-au vândut oile… Sunt însa si runceni ce sustin c-ar fi fost si-o iubire la mijloc, o dragoste patimasa între cioba­nul cel tânar si femeia gazda, ce l-a ademenit noaptea cu farmecele ei. Cazul a fost anchetat de jandarmi, dar nu s-a aflat nimic. Barbatul si femeia au declarat ca strainii au plecat “dimineata de noapte” si nu i-au mai vazut. Au fost cautati cu câini, a fost anchetat satul. În cele din urma, ciobanii au fost declarati disparuti. Abia în anul 1955, când urmasii batrânilor au demolat casa cea veche, pentru a face alta, din piatra, s-au gasit sub ea doua schelete umane. Si satenii au facut legatu­ra cu evenimentul din urma cu 45 de ani. Ioana Mari­nica stie asta de la bunicul ei, pe nume Isaia Lazar, care a participat personal la dezgroparea osemintelor. Sotii criminali murisera, asa ca o noua investigatie n-a mai avut rost. Ce n-a bagat de seama nimeni e ca, la acea vreme, cei doi aveau deja o fiica. O fata fru­moasa, cu ochi negri, lucitori si ademe­ni­tori, adânc cufundati în orbite. Asa o arata fotografiile, de tânara si pâna la vârsta de 80 de ani, când s-a stins în aceeasi casa, aproape neschimbata la chip. Noua ani avea în ziua crimei. Si mereu a lasat sa se-nteleaga ca ar sti mai mult despre ce s-a-ntâmplat atunci, fara însa a spune ceva lamurit. “Oricum, de-atunci s-o tras bles­temu'”, zic femeile într-un glas. Fie ca unul dintre ciobani a blestemat, înainte sa fie ucis, ca orice urmas de parte barbateasca ce traieste în casa asta sa moara tânar, ori fiindca fata batrânilor a capatat în noaptea aceea de groaza niste puteri neomenesti, tinute sub juramântul tacerii. Numele ei a fost Anica. Ana, Anica Chirculescu. Apoi Nica. Apoi Mama Nica… Celebra descântatoare din Runc.
formula as

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.