11 noiembrie – Sf. Mc. Mina, Victor si Vichentie

Sfântul Mina este protectoarul celor carora le sunt furate diverse lucruri.

De aceea, în aceasta zi, fetele si femeile se duc la biserica si aprind lumanari la celalalt capat, pentru ca, in acest fel, sa se intoarca lucrurile furate, dar si dragostea flacailor. Este sfantul care ii ocroteste pe pagubiti, îi ajuta pe cei nedreptatiti in procese si pe cei care au pierdut ceva sau au fost inselati. Mii de oameni care au pierdut ceva sunt prezenti pe 11 noiembrie la Biserica Sfantul Mina din Bucuresti, cu credinta ca vor recapata ce-au pierdut, daca se roaga la moastele sfantului.

moaste sf mina

Acelasi sfant este si cel care îi apara pe calatori de hoti. sursa

sf-mare-mucenic-mina

Din minunile Sfântului Mina

Mergând odata un crestin ca sa se închine în biserica acestui Sfânt Mina, a gazduit la o casa de straini; iar stapânul acelei case, cunoscând ca gazduitul avea bani în sânul sau, s-a sculat în miezul noptii si l-a omorât. Apoi taindu-l bucati le-a pus într-o cosnita si a ascuns-o în camara sa cea mai dinauntru, asteptând ca sa se faca ziua. În vreme ce ucigasul se afla în nevointa si în îngrijorare, cum si unde si când sa se duca sa ascunda partile celui ucis, ca sa nu-l înteleaga cineva, iata i s-a aratat lui Sfântul Mina, calare în chip de ostas si cercetându-l ce s-a facut cu strainul care gazduise acolo; iar ucigasul adeverea ca nu stie nimic. Atunci sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat înauntrul casei celei mai ascunse si, aflând cosnita si scotând-o, s-a uitat la ucigas cu o cautatura grozava si salbatica si i-a zis: “Cine este acesta?” Iar ucigasul de frica, fara de glas si ca un uluit facându-se, s-a aruncat pe sinesi jalnica cadere la picioarele sfântului. Iar sfântul, punând la loc toate membrele ucisului si facând rugaciune, a înviat mortul si i-a zis lui: “Da lauda lui Dumnezeu”. Iar mortul, ridicându-se ca din somn si cugetând cele ce a patimit de la cel ce-l gazduise si cum a câstigat viata a doua oara, a slavit pe Dumnezeu; iar multimea se închina ostasului ce se aratase si care-l înviase. Si dupa ce s-a ridicat de jos ucigasul, a luat sfântul banii de la el si i-a dat omului pe care-l înviase, zicându-i: “Du-te frate în calea ta. Si, întorcându-se catre ucigas, l-a batut precum i se cadea, apoi, sfatuindu-l, si pe lânga acestea iertând greseala lui si facând rugaciune pentru dânsul, a încalecat calul si s-a facut nevazut.

Alt crestin bogat s-a fagaduit sa faca sfântului un disc de argint. Deci mergând la argintar, i-a zis sa faca doua discuri si pe unul sa scrie numele sfântului, iar pe celalalt numele sau. Si dupa ce le-a facut pe amândoua, fiindca discul sfântului se parea mai stralucitor si mai placut, crestinul acela a oprit discul sfântului pentru sine, uitând de scrierea numelui sfântului. Si s-a întâmplat sa faca calatorie pe mare. Deci pe când cina, a adus sluga la masa discul sfântului plin de bucate, iar acel nesimtit si neevlavios crestin mânca din bucatele cele din disc fara sfiala si fara cucernicie. Deci dupa ce s-a ridicat masa, a luat sluga discul ca sa-l spele în mare, dar discul, alunecând din mâinile slugii, a cazut în adâncul marii. Dupa aceea sluga înspaimântându-se si mult temându-se, înca si cu totul amortind si buimacindu-se, a cazut si el în mare. Stapânul sau vazând acestea, se tânguia, zicând: “Vai mie, ticalosul! caci dorind discul sfântului, pe lânga disc mi-am pierdut si sluga. Ci Tie, Doamne, dau fagaduinta aceasta, ca de voi afla numai trupul slugii mele, voi da mucenicului Tau, Sfântului Mina, împreuna cu celalalt disc si pretul discului sfântului, ce s-a cufundat în mare”. Deci iesind din caic, se uita pe tarmurile marii, asteptând si nadajduind sa vada mort trupul slugii ce-l cauta. Asadar, acolo unde privea el cu sârguinta, o, minune!, a vazut pe sluga sa vie iesind din mare si tinând în mâinile sale discul sfântului. Deci vazându-l pe el s-a spaimântat stapânul si a strigat cu mare glas propovaduind minunea sfântului. Iar cei ce erau în caic au iesit toti afara si, vazând pe sluga ca tinea în mâini discul, s-au minunat mult si au slavit pe Dumnezeu. Si-l întrebau cum a scapat din mare. Iar sluga le povestea, zicând: “Îndata ce am cazut în mare, a venit un om frumos si alti doi împreuna si m-au apucat si, umblând împreuna cu mine, ieri si astazi am venit pâna aicea. sursa

Trimite felicitari onomastice de Sfantul Victor

Sf Victor

Sfântul Mucenic Victor.

Acesta s-a nevoit pe vremea lui Antonin împaratul romanilor si a lui Sevastian guvernatorul Italiei. Ca silindu-l ca sa se lepede de Hristos si nevrând ca sa se supuna, mai întâi i-au sfarâmat degetele, apoi l-au chinuit în multe si neînchipuite feluri, dar ramânând nevatamat, prin puterea lui Dumnezeu, l-au despuiat de piele si atunci si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. sursa

vichentie

 

Sfântul Mucenic Vichentie

Patria Sfîntului Vichentie era Spania. Din tineretile sale s-a dat spre slujba lui Dumnezeu si se sîrguia la dumnezeiestile carti, învatînd legea Domnului ziua si noaptea. El avea învatator întelept si plin de fapte bune, pe fericitul Valerie, episcopul Augustopoliei. Acesta, vazînd pe ucenicul sau Vichentie, cu buna pricepere si alese purtari, l-a hirotonit diacon si l-a facut propovaduitor al cuvîntului lui Dumnezeu. Pentru ca episcopul, desi era foarte iscusit în dumnezeiestile Scripturi, însa pentru ca era peltic la limba si nu avea deslusita graire, pentru aceea a însarcinat pe diaconul sau, fericitul Vichentie, care, fiind vrednic, întelept si bine graitor, învata pe popor în biserica, propovaduind cuvîntul lui Dumnezeu. Iar diaconul Vichentie, luînd de la episcopul sau porunca si binecuvîntare, nu numai în biserica, ci si în tot locul unde se întîmpla sa fie, învata cu osîrdie si povatuia pe calea mîntuirii sufletele omenesti. sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.