Steve Jobs, co-fondator si presedinte al consiliului de administratie al Apple a murit la varsta de 56 ani. “Suntem profund indurerati sa va anuntam ca Steve Jobs a decedat. Stralucirea lui Steve, pasiunea si energia sa au reprezentat sursa a nenumarate inovatii care imbogatesc si imbunatatesc vietile noastre. Lumea este incomensurabil mai buna datorita lui Steve”, se arata intr-un comunicat Apple, postat de pagina de internet a companiei.
Desi nu a fost precizata cauza mortii sale, era bine cunoscut faptul ca Jobs suferea de mai multi ani cancer. El a suferit o interventie chirurgicala pentru cancer pancreatic in 2004, a primit un transplant de ficat in 2009 si si-a luat trei concedii medicale, inainte de a demisiona din functia de CEO al Apple, in luna august.
Date importante din cariera lui Steve Jobs
1971 – Il intalneste pe Steve Wozniak cu care va fonda Apple
1976 – Compania Apple este fondata, e construit primul computer Apple I
1977 – Este lansat Apple II, primul PC cu succes comerciale real
1980 – Apare pe piata Apple III, compania se listeaza
1984 – E lansat Macintosh
1985 – Jobs demisioneaza dupa o cearta cu Sculley. In acelasi an fondeaza Next Inc, companie de soft si hard care avea sa se numeasca Next Computer Inc.
1989 – Compania lui Jobs a lansat PC-ul de 6.500 dolari NeXT Computer, care insa a fost un esec pe piata.
1996 – Apple cumpara cu aproape jumatate de miliard de dolari compania Next Computer.
1997 – Steve Jobs devine CEO si presedinte al Apple
1998 – Jobs incepe relansarea Apple. E scoasa pe piata noua gama de desktop-uri all-in-one iMac, compania trece pe profit, valoarea actiunilor creste enorm.
2001 – Este lansat primul iPod
2003 – Se lanseaza iTunes Music Store
2004 – Jobs este diagnosticat cu cancer la pancreas, este operat si se intoarce la munca in toamna anului
2007 – Este lansat iPhone-ul
2010 – Jobs este in concediu medical sase luni din cauza problemelor de sanatate
2011, ianuarie – Jobs intra in concediu medical in ianuarie, insa este prezent pentru discursurile de lansare iPad 2 (in martie) si iCloud (iunie).
2011, 9 august– Apple intrece compania petroliera Exxon Mobil si devine cea mai valoroasa companie americana.
2011, 25 iulie – Steve Jobs anunta ca demisioneaza din functia de CEO al Apple, insa ramane presedinte al companiei si e de asteptat sa aiba o influenta extraordinara multi ani de aici inainte.
2011, 4 octombrie: Tim Cook, noul CEO al Apple prezinta iPhone 4S, intr-un eveniment de lansare marcat de lipsa de Steve Jobs.
2011, 5 octombrie: Apple anunta moartea lui Steve Jobs, la varsta de 56 de ani.