Ar fi putut oferi un cuvânt de mângâiere, direct video, ar fi putut sa prezinte o pozitie publica prin prezenta sa, ori sa-si trimita preotii sa ajute în clipele tragice. Ori el traia „momente festive”. Abia marti pe la orele prânzului, dupa rasfat, si-a amintit si a trimis un mesaj de condoleante simplu si degajat. Un cunoscut jurnalist se întreba daca BOR a trimis vreun preot pentru a asista religios pe cei îndurerati sau ca membru în acea celula de criza. Se stie ca preocuparile principale sunt centrul de presa si Catedrala Mântuirii, nu grija fata de poporul crestin acum aflat în nevoi si încercari.
Mai departe: Miercuri, zi de doliu national, a fost absent. Parastasul de la Patriarhie l-a tinut un calugar. La aeroport a trimis un vicar si 3 preoti ragusiti sa îngâne o slujba pe scurt. Macar ei de cântau corect si frumos. Atât. Nu a oferit niciun cuvânt, nu a facut niciun pas personal la vreun minister sau la vreun spital. Ca personalitate publica interesata de imagine si de „încrederea românilor în Biserica” ar fi fost un gest nu doar crestinesc, ci mai ales important pentru Biserica sa-l vedem pe Patriarh vizitând bolnavii la spital sau întâmpinându-i la aeroport. Dar nici gând. Si atunci, care este misiunea Bisericii? Care este îngrijirea spirituala si cum este Biserica mama poporului român?