Actiunile Kodak au scazut dramatic vineri, cu 54% pe bursa din SUA, din cauza speculatiilor ca firma ar urma sa intre în faliment, transmite Reuters.
Cotatia Kodak a înregistrat un declin maxim de 68% pe parcursul sedintei.
Firma care a lansat primul aparat de fotografiat în 1888 a negat ca ar avea un plan pentru faliment. De asemenea, reprezentantii companiei au declarat ca sunt decisi sa îsi respecte angajamentele si cauta modalitati de a-si monetiza portofoliul de patente.
Kodak a înregistrat probleme odata cu introducerea camerelor foto digitale si nu a mai înregistrat profit înca din 2007.
ant3