Aderarea la Schengen a fost „suspendata“

Ministrul german de Interne, Hans Peter Friedrich, a declarat ca deschiderea frontierelor UE pentru România nu este posibila acum.

Sansele aderarii României la spatiul Schengen, în urmatoarea perioada, sunt practic compromise. Cu toate astea, ministrul de Interne Ioan Rus se declara încrezator, dupa reuniunea informala a ministilor de justitie si interne care a avut loc la Nicosia (Cipru) pe 23 iulie. Oficialul român crede ca la Consiliul JAI din septembrie „vom primi o decizie favorabila” pe Schengen care nu este o chestiune „politica”, ci un drept al cetatenilor României.

Unul dintre cei care ar fi trebuit sa sustina „încrederea” lui Ioan Rus este omologul sau german, Hans Peter Friedrich. Numai ca acesta nu pare atât de încrezator ca ministrul Rus. „România si Bulgaria ar putea sa nu fie pregatite sa adere la Spatiul Schengen anul acesta, chiar si partial, cu spatiul aerian si maritim”, a declarat ministrul german de Interne Hans Peter Friedrich (membru al CSU, crestin democrat) pentru cotidianul Rheinische Post, citat de „Bloomberg”. „Cred ca deschiderea frontierelor pentru România si Bulgaria este imposibila la acest moment”, a mai spus Friedrich. Mesajul vine dinspre Berlin cu o luna înainte de data la care Bucurestiul astepta sa primeasca vestea admiterii în Schengen.

adevarul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.