Sihastria de la Agapia Veche a fost, de-a lungul veacurilor, un extraordinar nucleu de credinta ortodoxa si de cultura româneasca, numerosi pustnici care s-au nevoit pe aceste meleaguri fiind proslaviti si trecuti mai apoi în rândul sfintilor. Despre Agapia Veche, mitropolitul Nicodim al Moldovei spunea ca “este un loc sfintit, în care s-au nevoit, în evlavie si cu truda grea, multi pustnici si au petrecut vremea de ucenicie viitorii domnitori si mitropoliti ai Moldovei”. “Agapia Veche înfatiseaza una dintre cele mai vechi asezari calugaresti ale Moldovei. Aici s-au nevoit pustnici care au trait în evlavie si cu truda grea. Aici au învatat si petrecut vremea de ucenicie viitorii domnitori si mitropoliti ai Moldovei. Aici s-au proslavit cei trei Sfinti Cuviosi Rafael, Partenie si Ioan de la Râsca, si pâna acum doua veacuri staruia de datina închinarea solemna si obsteasca la sfintele lor moaste, asa cum ne-a lasat scris marele mitropolit Dosoftei”, descria, pe scurt, aceasta asezare monahala atât de încarcata duhovniceste mitropolitul Nicodim al Moldovei si viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
La fel ca si pe Ceahlau, muntele sfânt al Ortodoxiei românesti, împrejurimile Agapiei poarta urmele trecerii spre viata vesnica a pustnicilor si monahilor care au vietuit pe aceste meleaguri, numele lor ramânând în hotarnicile vechi si în locurile unde s-au nevoit: pustnicul Agapie, care a dat si numele acestor locuri, muntele Chiriac, muntele Veniamin, muntele Prohor, poiana lui Serghie, poiana lui Pahomie, poiana lui Eufrosin sau poiana Scaunele, unde domnitorii moldoveni veneau sa ceara sfat, la vremuri de cumpana, cuviosilor care vietuiau aici. “Monahii Agapiei, printre care Sfintii Rafael si Partenie, pe care îi pomenim astazi, au ramas renumiti pentru viata lor de mare sfintenie si, oricât de mari au fost încercarile la care au fost supusi, viata monahala nu s-a pierdut niciodata aici. Nici avalansele, nici surparile de teren sau alte încercari trimise de Dumnezeu, care au facut ca asezarea monahala sa fie refacuta sau stramutata în repetate rânduri, nici navalirile pagâne nu au putut întrerupe viata monahala de aici. Parintii care se nevoiau în pustie pe aceste meleaguri reveneau mereu si reînnodau sirul.lumina