E cu neputinta sa nu prinzi drag de Sfântul Alexie. E cu neputinta sa nu te pleci în fata suferintei lui si sa nu te întrebi cum acest om a avut puterea de a renunta mereu la ale sale, fara sa ceara nimic în schimb. La Roma, în casa parinteasca, putea sa locuiasca într-un palat, învesmântat cu haine moi, de purpura, si mii de slujitori în preajma, dar a preferat pâinea amara a strainilor. La Edessa, ar fi putut sa se calugareasca. Ar fi putut foarte bine sa ajunga episcop sau macar sa pastreze starea de liniste a rugaciunii în orice coliba de pustnic, dar, simtind în duh lacrimile si durerea sfâsietoare a parintilor lui (Eufimian si Aglaida), nu a mai stat pe gânduri.
În numele iubirii pentru parinti, a renuntat pâna si la gândul de a ramâne într-o mânastire. A preferat umilinta strazii si rautatea oamenilor. S-a întors de unde a plecat, pentru a trai la Roma, dar nu în bogatie, ci în preajma casei tatalui sau, ca un strain dispretuit si necunoscut de nimeni, îmbracat în zdrente si dormind sub cerul liber, în chip de cersetor, de om fara capatâi.
Ani de zile îsi va duce viata nestiut de nimeni, sub zidurile casei parintesti, unde se va ruga fara oprire pentru binele si linistea parintilor lui, traind din resturi si gunoaie, pâna în ziua în care la Roma clopotele vor începe sa bata singure, spre uimirea oamenilor si a marilor prelati, veniti sa-si întâmpine împaratul. Era o zi de duminica. formula as