Autoritatile elvetiene si-au cerut scuze luni pentru neintelegerea legata de pomparea unor mari cantitati de apa din lacul Les Rousses din Franta efectuata de armata din Tara Cantoanelor pentru a asigura adaparea vacilor din zone elvetiene alpine.
Potrivit France 3, doua elicoptere militare elvetiene au survolat, de mai multe ori, la 23 iulie, acest lac situat foarte aproape de granita dintre cele doua tari, si au incarcat mari cantitati de apa, intreaga actiune derulandu-se timp de mai multe ore sub ochii locuitorilor si a turistilor aflati in zona.
“Am fost foarte surprinsi. Am luat legatura cu autoritatile elvetiene, care au suspendat imediat operatiunea”, a explicat luni, la France Info, secretarul general al prefecturii Jura din Franta, Renaud Nury, in opinia caruia, “se pare ca a fost o actiune ilegala”.
Incidentul a deranjat cu atat mai mult cu cat, din cauza caniculei instalate de la inceputul lunii iulie, in aceasta comuna franceza sunt instituite masuri temporare de restrictie a consumului de apa, fiind interzise udatul peluzelor si terenurilor de sport, umplerea piscinelor si spalarea masinilor. ziare