Este considerat de multi credinciosi drept „ultimul sfânt al românilor“. Duhovnicul Arsenie Boca si-a dus viata printre fapte considerate miracole de cei care le-au vazut si vorbe cu tâlc, balansându-se între renumele profetic si durerile simtite în temnitele comuniste. „Într-o zi, oamenii i s-au plâns: «Parinte, nu mai avem nisip de constructie, ce ne facem? Numa daca s-ar abate râul asta din loc, am mai putea gasi ceva nisip…». Parintele s-a dus în deal, pe apa, la vreo douazeci de metri, si s-a lasat în genunchi. A facut rugaciunea câteva ore. Si, va jur!, asta am vazut-o cu ochii mei, spre seara, apa a intrat în pamânt si a iesit putin mai încolo, lasând la suprafata un nisip fin, stralucitor ca argintul. Muncitorii s-au închinat cu totii, speriati, nevenindu-le sa-si creada ochilor. «Rugati-va, postiti si veti putea si voi!», le-a spus tuturor.“
Oameni si flori – Manastirea Prislop, Arsenie Boca de Tfmvideo
Cum si-a câstigat însa renumele acest duhovnic care, pentru o uriasa parte a credinciosilor din România, reprezentase, vreme de decenii, speranta ca religia si credinta vor intra din nou în legalitate si firesc? O parte dintre raspunsurile la aceasta întrebare pot fi exemplificate prin doua momente ale vietii sale. Mai întâi, printr-o întâlnire, din decembrie 1988, dintre Boca si ucenicul sau, Preasfintitul Daniil Stoenescu. Parintele ar fi plâns si ar fi spus, profetic: „Îmi pare rau pentru voi. Frica e de la diavol… Îmi pare rau pentru voi. Vor cadea multi dintre cei alesi. Va vor pune impozite, taxe si alte dari. Nu veti mai putea fi sfinti… Acum nu mai e timpul sfintilor. Acum începe timpul mucenicilor“. Un al doilea exemplu se gaseste pe peretii bisericii de la Draganescu, Giurgiu, pictata în întregime de Boca, dupa ispasirea suferintelor din temnitele comuniste. Într-una dintre picturi figureaza moartea martirica a Sfântului Stefan cel Nou, tot la 28 noiembrie, si al carui destin seamana izbitor cu cel al lui Arsenie Boca. Miracolul este ceea ce privirea stiintei nu poate cuprinde, se explica în cartile de misticism. Pentru Boca însa, asa cum reiese din spusele si cartile sale, supranaturalul nu avea nicio legatura cu vreo separare între intelect si sentiment, ci devenea însasi o parte fundamentala a „adevaratei vieti“: cea condusa sub numele Domnului.