Degete delicate, dar ferme, alearga asezând ici si colo fire colorate intens. Miscarile sunt scurte si precise. În prelungirea lor, siluete negre deseneaza în aer un tablou al migalei si al rabdarii neprecupetite. E-o liniste dulce în odaia larga în care razboaiele de tesut, ca niste harpe uriase, sunt strunite pentru a da viata lânei colorate. Doar fâsâitul firelor si zgomotul batatoarelor cu care sunt statornicite în covor îti amintesc, din când în când, ca te afli într-un atelier de tesut. Altminteri, totul pare sa se întâmple aici dupa regulile unei orchestre diafane, în care muzicile nu se aud, ci se fauresc zi de zi.
Pasesc în atelier ca într-o poveste. O împaratie de culori domneste pretutindeni. Asezate sus, deasupra razboaielor, sau ordonate atent în compozitia covoarelor ce încep a prinde contur, firele de lâna sunt accentele unei lumi construite din imaginatie, dibacie si infinita delicatete. Aici, nimic nu s-a clintit de doua veacuri; doar chipurile se vor fi schimbat. Pe bancile pitice, în fata razboiului urias, maicile de la Agapia închipuie si acum, ca si odinioara, jocuri minunate ale culorilor pe claviatura firelor de batatura. Niste furnici uriase, ce trudesc neîntrerupt pentru rasfatul ochilor si-al sufletului, dar mai ales pentru a nu lasa un mestesug sa moara. lumina