Pe vremea când otomanii erau stapânii Dobrogei, într-o mica asezare întemeiata lânga cetatea antica Histria, la mijlocul anilor 1800, crestinii ridicau o biserica. Ar fi vrut-o înalta, mândra si împodobita, dar ordinele Sultanului erau stricte: nicio biserica a crestinilor nu avea voie sa întreaca în fala o geamie de-a musulmanilor. Ordinul era clar si nu trebuia încalcat – cele mai înalte lacasuri de cult trebuia sa fie doar cele ale Imperiului Otoman. Asa ca ortodocsii de la Istria au stat la sfat, iar un întelept a venit cu ideea cea mareata: biserica lor avea sa fie cea mai înalta din tinut, dar masurata de la adâncimea de 1 metru sub nivelul solului. Asa se face ca bisericuta de la Istria este unica din România în care credinciosii intra coborând câteva trepte, în loc sa le urce.
Si mai era un amanunt de care trebuia tinut cont: bisericile nu aveau voie sa fie prea faloase, lasând Sultanului ce este al Sultanului. Astfel ca ortodocsii au mai facut o concesie. Bisericuta de la Istria nu are turle care sa se zareasca de la departare, de fapt, nu are turle deloc. Nu este pictata pe exterior, ci este varuita în alb. Singurul semn bisericesc al fatadei este situat deasupra intrarii: o icoana încastrata în zid înfatisându-l pe Sfântul Nicolae si pisania bisericii – inscriptia care imortalizeaza ctitorii lacasului, anul întemeierii si mesterul care a ridicat biserica.