Biserica lacrimilor

Lumea pare a ni­manui. La capatul drumului, un stejar urias îmi pare ca iese direct din asfaltul negru. Are crengile rasfirate spre cer, ca bratele unui batrân. E singura silueta care se decupeaza clar, în lumea asta spectrala de umbre fluide, singurul urmas al unui codru stravechi, care se întindea, în urma cu doua veacuri, pe aceasta vale, unde s-au asezat colonistii svabi. Când au venit aici nemtii, i-au zis Eichenthal – Valea Stejarilor, dar din codrii de odinioara nu a mai ramas nimic. Padurea a fost taiata si transformata în case. Singur, stejarul acesta urias a fost crutat si lasat asa, în mijlocul câm­pului, ca sa vorbeasca despre vre­murile în care el si fratii lui domneau pretutindeni.
Astazi, ca o razbunare a locului, în satul întemeiat de ei nu mai traieste niciun svab. Au ple­cat cu totii înapoi în Germania, înca din anii ’70, iar în locul lor au venit ruteni din Maramures. Asa a devenit Eichen­thal, Salbagelul Nou. În urma au ramas doar casele, case mari, nemtesti, cu gos­po­darii trainice, aliniate cu rigla, stra­juind marginea drumului.
În satul svabesc nu a existat niciodata o biserica ortodoxa. Doar o capela re­for­mata, pe care crestinii neoprotestanti au cumparat-o dupa 1990, ca sa ridice pe locul ei o casa de rugaciune. Putinii ru­teni ramasi ortodocsi, saisprezece fami­lii, s-au rugat în casele lor, încapatânân­du-se sa reziste, sa nu-si lase legea mos­te­nita din mosi stramosi. În casa savârsea preotul, când si când, slujba de liturghie, în casa se cununau, îsi botezau pruncii si îsi prohodeau mortii. Înainte de a-i întâl­ni pe câtiva dintre ei, nu-mi puteam în­chipui ca ortodoxia se poate trai si asa, neclintit, cu o îndârjire senina, cu o înca­patânare luminoasa, în raspar cu necazu­rile, bolile si nenorocirile de tot felul. Care, nu numai ca nu i-au ocolit, ba dim­potriva, parca au lovit în ei mai abitir decât în ceilalti oameni. Dar credinta lor a ramas aceeasi. Au învatat, rugându-se împreuna, ca la Dumnezeu poti sa pri­vesti mai limpede printre lacrimile dure­rii, doar sa nu-ti pierzi nadejdea. formula as