Oameni care se plimba ani de zile pe la medici din cauza unor afectiuni inexplicabile si pentru care niciun tratament nu functioneaza apeleaza, în ultima instanta, la slujbe de dezlegare sau exorcizare.
Unul dintre cele mai cunoscute lacasuri în care se stie ca unii calugari fac slujbe de exorcizare si dezlegare este Manastirea Frasinei, din judetul Vâlcea. Faima manastirii aflate la doar 17 kilometri de Râmnicu Vâlcea a depasit chiar granitele tarii si o multime de oameni vin aici, de buna voie sau adusi de rude si prieteni, pentru a scapa de demonii care le-au transformat viata într-un chin.
Manastirea de peste deal de Baile Olanesti este singura din România în care viata monahala se desfasoara la fel ca pe Muntele Athos. Accesul femeilor la manastire si în Sfânta Biserica Mare cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, este interzis, ele având acces doar la Biserica de Jos, aflata cu 2 kilometri mai jos de manasitre. Se spune ca regula care interzice accesul femeilor nu este doar una scrisa, ci vine de la un blestem aruncat în urma cu sute de ani de un calugar.