Boala si suferinta, realitati marcante ale existentei noastre pamântesti, nu îsi au originea în Dumnezeu. Întelepciunea lui Solomon ne vorbeste despre moarte, cu care se încheie si boala, si suferinta: „Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pierirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viata si fapturile lumii facute spre a fi izbavite”.
Sfântul Vasile cel Mare afirma ca „Dumnezeu, Care a facut trupul, n-a facut si boala, tot astfel cum El, desi a facut sufletul, n-a facut nicidecum si pacatul”. Aceasta realitate a bolii, a stricaciunii, nu s-a ivit decât dupa caderea omului în pacat; înainte de cadere „trupul omului nu era supus stricaciunii; ca o statuie care se scoate din cuptor si care luceste cu cea mai vie stralucire, el nu cunostea nici una din aceste infirmitati pe care le vedem astazi”.
Bolile pot fi determinate de suferinte ale sufletului, dar pot sa apara providential în viata unui om sanatos sufleteste, dupa cum starea de voinicie trupeasca poate sa nu fie consecinta unei sanatati sufletesti, ci sa apartina oamenilor bolnavi sufleteste, precum spune psalmistul: „ca n-au necazuri pâna la moartea lor”. Dar adeseori dezordinea spirituala îsi pune amprenta, în mod vizibil, macar asupra chipului unui om, daca nu si asupra sanatatii sale. „Patimile îsi imprima pecetile lor asupra trupului”. doxologia