Ocrotitor al Manastirii Prislop (aflata la vreo 500 de metri departare de locul în care cuviosul s-a nevoit) si a toata Tara Hategului, ucenicul peste veacuri al Evanghelistului Ioan a primit pelerinii care au coborât pe o cararuie strâmta, abrupta si alunecoasa, marginita de o parte de malul prapastios al râului Slivut si de cealalta parte de un perete masiv de stânca.
Chilia sau Casa sfântului, cum este cunoscuta pâna astazi, sta de sute de ani ca un turn de pavaza al Manastirii Prislop, ctitorie a Sfântului Nicodim de la Tismana.
Aici, si-a petrecut zilele în neîncetate rugaciuni si posturi Cuviosul Ioan, dupa ce, o vreme, a dus viata aleasa în obstea calugarilor de la Prislop. Numai dorul de vesnicele bunatati l-a putut rapi din cuibul casei parintesti pentru a-l purta pe calea calugariei si mai apoi pe cea a pustniciei, ale caror nevointe le-a îmbratisat întru rugaciune, rabdare, smerenie pâna la secera mortii.
Acest monah îmbunatatit, care a trait în perioada sec. al XV-lea – al XVI-lea, a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna iunie a anului 1992. De atunci si pâna astazi, numarul credinciosilor care îl cerceteaza cu inima pe Cuviosul Ioan, pentru a le mijloci rugaciunile la tronul Sfintei Treimi, creste vizibil, iar chilia sfântului de la Prislop este popas duhovnicesc în care gasesc duh de pace. Sfântul – candela nestinsa în rugaciune – îi privegheaza din cer, altfel nu se explica împrietenirea pe loc a pelerinilor cu raceala pietrei, muta si surda, dar atât de pilduitoare, asemenea vietii Cuviosului Ioan – mostenire spirituala nepretuita pe care ne-a lasat-o noua, fiecaruia în parte si ca neam. lumina