FMI a cerut autoritatilor de la Bucuresti restructurarea masiva a producatorilor de energie pe baza de carbune, însa acest sector si-a demonstrat înca o data rolul esential: pe fondul secetei acute din ultimele doua luni, productia de electricitate din surse hidro si eoliene a scazut drastic, dar necesarul a fost acoperit de termocentrale.
Astfel, daca în luna iunie sectorul hidro realiza constant peste nivelul produs în unitatile pe baza de carbune, acum trendul s-a inversat, iar termocentralele pe huila si lignit produc peste segmentul hidro. Mai mult, în anumite momente, acestea produc mai mult decât sectoarele hidro si eolian la un loc. Acest lucru este posibil deoarece seceta si temperaturile mari nu s-au manifestat doar prin scaderea debitelor pe râuri si Dunare, dar si prin lipsa vântului.
Nu este prima oara când sectorul carbunelui duce greul, acelasi lucru întâmplându-se si în anul 2012, când seceta a constrâns Hidroelectrica sa declare forta majora si mai apoi sa intre în insolventa. De asemenea, termocentralele pe carbune au salvat situatia si în iarna lui 2013, când România înregistra temperaturi foarte scazute.