Sfânta Scriptura si Sfânta Traditie a Bisericii numeste „inima“ partea cea mai înalta a fiintei noatre, despre care Apostolul Pavel spune ca este „omul dinlauntru“ (Rom. 7, 22; II Cor. 4, 16; Ef. 3, 16), acel organ al sufletului prin care ne unim cu Dumnezeu. Inimii, ca fundament biologic, dinamic al trupului, îi corespunde „inima“ ca centru al sufletului. „Inima“, în întelesul ei duhovnicesc, este locul salasluirii în noi, în fiinta noastra, a lui Hristos Cel preamarit, prin Duhul Sfânt; ea este chemata sa fie tronul lui Hristos, Dumnezeu-Omul, în fiinta noastra. Dar numai o inima curata poate fi un astfel de tron dumnezeiesc.
Sfântul Grigorie de Nyssa se întreaba: „Nu cumva curatia inimii este dintre cele cu neputinta si care întrec firea noastra?“.
Raspunsul este ca, daca mântuirea este cu putinta – fapt dovedit prin cei care s-au mântuit, dupa marturia Scripturii -, atunci si ajungerea la curatia inimii, conditia vederii lui Dumnezeu, adica a dobândirii vietii vesnice, este cu putinta (Despre Fericiri, Cuvântul VI, trad. de pr. prof. D. Staniloae si Ioan Buga, PSB 29, Bucuresti, 1982, p. 379-380).
Cum se poate dobândi aceasta virtute?
Curatia inimii este, pe de o parte, un dar al lui Dumnezeu, iar pe de alta parte, este rodul efortului ascetic al omului, de purificare de patimi. În Psalmul 50 ne rugam: „Inima curata zideste întru mine, Dumnezeule“. Astfel, „inima curata“ este „zidirea“ lui Dumnezeu întru noi, dar aceasta nu se realizeaza fara a pune si noi, din partea noastra, „toata sârguinta“, adaugând „la credinta noastra: fapta buna, iar la fapta buna: cunostinta, la cunostinta: înfrânarea, la înfrânare: rabdarea, la rabdare: evlavia, la evlavie: iubirea frateasca, iar la iubirea frateasca: dragostea“ (II Pet. 1, 5-7). Sfântul Grigorie de Nyssa zice: „Dar virtutea e greu de ajuns, fiind dobândita de-abia cu zeci de mii de sudori si dureri, cu sârguinta si osteneala. Aceasta o aflam de multe ori din dumnezeiasca Scriptura, de unde auzim ca e strâmta si plina de necazuri calea spre împaratie…“ (ibidem, p. 384).
lumina