S-a dovedit ca modelele amprentelor se formeaza la fat înca din perioada intrauterina, si asta, chiar din primele trei-patru luni ale sarcinii, odata cu tesuturile sistemului nervos. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca între aceste modele si tipul sistemului nervos exista o legatura strânsa, din care se pot obtine informatii cu privire la personalitatea fiecarui individ.
Modelul buclelor apare la majoritatea oamenilor (aproximativ 60% din populatie). Cei care au mai multe bucle în “desenele” de pe degete sunt oameni care se adapteaza usor în orice conditii, calmi, echilibrati, foarte altruisti, sociabili, comunicativi. Acestia sunt sefii ideali, care se straduiesc sa multumeasca mereu pe toata lumea. Aptitudini sportive: înot, atletism, calarie.
Modelul segmentelor de cerc este prezent la circa 30% dintre indivizi. Oamenii care prezinta predominant bucle în amprentele digitale au o gândire abstracta, lipsita de ambiguitati. Aceste persoane iubesc dreptatea, sunt sincere, urasc intrigile si bârfele, spun întotdeauna adevarul verde în fata. De cele mai multe ori sunt buni în functiile de conducere, dar ca subalterni, lasa mult de dorit, întrucât nu prea vor sa tina cont de parerea celorlalti. Aptitudini sportive: ciclism, canotaj, schi.
Modelul vârtejurilor este cel mai rar, prezent la cel mult 10% din indivizi. Acesti oameni sunt foarte emotionali, introvertiti, vulnerabili, de cele mai multe ori sunt nemultumiti de ei însisi, predispusi la îndoieli chinuitoare. Ei se concentreaza foarte bine pe lucrurile esentiale, aproape ignorând detaliile. Îsi schimba des si neasteptat atât planurile, cât si dispozitia. Aptitudini sportive: patinaj, fotbal, baschet, scrima, lupte.
Se spune ca toate semnele din palma – cercurile, buclele, liniile – nu sunt decât indicii misterioase ale destinului prin care Universul încearca sa dezvaluie abilitatile si talentele unice ale fiecarei persoane. formula as