Aparitia la televizor este una dintre formele cele mai rîvnite si mai eficiente ale manifestarii publice. Mai ales pentru politicieni. Dar si pentru unii intelectuali „angajati“, pentru vedete de tot soiul sau pentru cetateanul de rînd, fericit si el, ca toti ceilalti, sa-si vada chipul pe ecran, cînd se întîmpla sa fie invitat, fie si din ratiuni statistice, la vreo dezbatere filmata. Întrucît mai toata lumea aspira la notorietatea TV, toti se comporta dinaintea camerei de luat vederi ca si cum li s-ar face un hatîr: sînt pomposi si stingheri deopotriva, prezumtiosi si timizi, „firesti“ si artificiali. Iar cei care invita, moderatori sau reporteri, au aerul suveran, suficient, al unor îmblînzitori de circ, obisnuiti sa domine manejul cu orice mijloace. Evident, exista si exceptii.
1. Nu raspundeti tuturor solicitarilor. Gînditi-va bine daca aveti ceva consistent de spus, daca va convin interlocutorii, daca nu cumva singura motivatie a acceptului dvs. e placerea de a spune rudelor si prietenilor: „Diseara ma da la televizor!“
…Cum le spui dumneata, sa tot stai sa asculti
2. Gînditi-va bine daca va pricepeti cu adevarat în domeniul despre care urmeaza sa va pronuntati. Admiteti ca nu dispuneti de o competenta universala si ca simplele dvs. opinii private despre orice nu sînt neaparat un pasionant tezaur de întelepciune.
3. Chiar daca va pricepeti, nu porniti de la ideea ca trebuie sa spuneti tot ce stiti. Nu vorbiti lung, nu acoperiti replicile partenerilor de dialog, nu va instalati, teapan, într-o postura didactica. Nu abuzati de volubilitate.dilema