Conditiile de obtinere a unui bilet în statiune

Potrivit reglementarilor în vigoare, pot beneficia de tratament balnear sub auspiciile statului persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale care reglementeaza dreptul la bilete de tratament balnear. „Distribuirea biletelor de tratament se face de catre Casa Nationala de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de catre Casa Nationala de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat, catre prestatorii de servicii.“ Documentul reglementeaza, de asemenea, modul de acordare, distribuire si de decontare a biletelor pentru anul în curs. Pot beneficia de tratament balnear pensionarii care au platite la zi contributiile la stat, asiguratii care au suferit un accident de munca sau au o boala profesionala si cei care sunt vizati de anumite legi speciale. Pot primi bilete si persoanele care dovedesc existenta unei afectiuni medicale care sa necesite tratament balnear.

În functie de cuantumul pensiei, dar si de prevederile unor legi speciale, biletele sunt gratuite sau este nevoie de o contributie proprie de maximum 50%. lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.