Oare îl putem cunoaste pe Dumnezeu? Lazarev, un binecunoscut bioterapeut rus, spune categoric „da, îl putem cunoaste” si nu doar retragându-ne într-o pestera, ci în vâltoarea vietii de zi cu zi. Nu-l putem vedea pe Dumnezeu în forma unui batrân întelept, nu-l putem atinge altfel decât în imaginile pe care ni le cream singuri despre el, dar – în acelasi timp, îl putem vedea în toate formele si-l putem atinge în ele, înclusiv în noi însine.
Lazarev merge însa mai departe si explica în cartea sa „Principii de vindecare” ca viata de zi cu zi nu este deloc despartita de Dumnezeu, dimpotriva. Chiar daca nu-l vedem pe Dumnezeu întreg, noi îl putem „trai”, îl putem simti, îl putem atinge cu inima. Lazarev identifica patru modalitati clare prin care îl putem cunoaste pe Dumnezeu: „Putem sa-l cunoastem pe Dumnezeu în primul rând printr-o iubire continua fata de el, iar întrucât Dumnezeu se afla la originea a tot ceea ce exista, noi îl cunoastem printr-o iubire continua, neconditionata fata de lumea înconjuratoare, fata de noi, fata de destinele noastre. În al doilea rând, Dumnezeu poate fi cunoscut prin durerea trupului, a spiritului si a sufletului, adica prin detasarea fortata de fericirea umana. jurnalul
inainte de toate vreau sa precizez faptul ca nu stau prea bine cu gramatica dar va voi spune ash cum pot intamplarea mea personala : Eram un om foarte pacatos si foarte necredinceos,foarte diabolic si foarte mincinos,foarte trufasi,foarte neiubitor de bine, si parca nu era de ajuns nu numai ca ma minteam pe mine ci minteam si pe alti (va spun sincer in fatza lui dumnezeu ca este adevarata toata acesta povestire care mi sa intamplat mie) deci eram un om foarte rau si scarbos dar curioziteatea ma impins sa caut pe dumnezeu,din ramura in ramura toate intrebarile mele se adevereau si aveau o lagica extraordinar de adevarata si de convingatoare sprea bucuria mea necontenita dumnezeu sa lasat gasit de mine pt ca ash am si citit pe net cand cautam neincetat ca de buna voie daca il cauti pe donul si ai incredere in el mergand pe conceptul ca ori-ce gand rau vine de la diavol pt omul nu era facut pt rele ci pt iubire ca dumnezeu a vrut sa aiba mai multi copilasi.. in fine am mers pe concluzia aceasta si cand incepeam sa ma prind de adevaratele lucruri despre viatza de zi cu zi diavolul in cerca sa arunce sagetile deznadejdi in mine care imi impietreau inima daca simtiti acum ceva care va descurajeaza ca incerc sa incalc voia donului despre acesta povestire complet reala adik sa va mint in acest subiect este diavolul ganditiva ca nu eu spun asta ci domnul a vrut sa stiti pt a va salva crede-ti si nu faceti gresala de a va indoi de domnul nici cand diavolu este acela care va descurajeaza pe oameni slabi in milioane de moduri… dupa ceva vreme incepusem sa cred nu puteam sa nu cred aceasta ogica extraordinara care mio ofera biblia si sfaturile parintilor(buserica lui dumnezeu de adica crestini)pe net oriunde puteti salvativa si aveti grija de soarta voastra caci cea mai mica treapta a iadului nu poate fi imaginat de creieru uman cat este de ingrozitor si cea mai mica treapta a raiului cat este de sublim toate ca toate eram constient de niste lucruri de care pana acum radeam,blestemam,injuram si ocaram cum imi dicta diavolul dupa ceva timp ajunsesem chiar si dc acei credinceosi nu injura pt ca constiinta nu i lasa,pt ca il iubesc pe domnul. Vreau sa intru acum in subiect ,ajunsesem sa fiu constient de lucruri ca iadull,raiul,dumnezeu,chin,desfatare,iubire,ura,diavol,trufie,mila *** constiinta *** si intr-o seara nu stiu sigur cat era ceasul cred ca era trecut de ora 12 sau 1 nuoaptea miam facut rugaciunea de culcare mam uitat putin pe postl de televiziune trinitas si apoi miam zis fericit daaaa exita si la cateva momente dupa c am deschis televizorul in sufleltul am descoperit o entitate care era in camera mea si aceea entiate imi baga informati in minte a fiecare intrebare pe care io punteam aceea divinitate vroia sa ma ating nu o vedeam aveam ochi inchisi imi era frica sa i deschid nu o auzeam cu urechile ci cu duhul sfant de la domnul… ma atins odata timp de cateva secunde tot corpul meu era in extaz toata fiinta mea era copesita de iubire tot sufeltul meu era umplut cu o putere de bine,de dreptate de tot c e bun in piept simteam un gol si pana sa se umple un sfert din acel gol iam spus cu gandul domnului sa ma lase putin ca imi e frica dar nu trebuia sa imi fie el vroia sa imi dea un dar nemaipomenit de bucurie si veselie dupa 2-3 secunde sa zic io 2-3 secunde iam spus iar cu gandul mai vreau odata ca imi place apoi din nou acel current fierbinte pind de tot ce este bun pe lume simteam ca levitez in aver dupa iar mia fost frica ca diavolul tot frica imi dadea sageti in inima de frica,pana am zis bine domane fa-mi ce vrei ma las in minile tale,si atunci a venit dumnezeu la fel de bland si de umil,apo cand ma atins mam simtit cel mai fericit si mai implinit om din lume si tot golul s-a umplut,si mia ajuns pana in gat si in cap si gand a ajuns pe la ochi ochi tot inchisi i aveam imi era frica sa i deschid,deci cand a ajuns pe la ochi am vazut o dunga orizontala aurie foarte stralucitoare care sa dus in susu pana in cresteul capului cu tot cu curentul acela,cu acea energie plina de tot ce e bun si apoi direct la televizor lam aprins pt putina lumina,cand am deschis ochi totul era altfel,darul a fost pt credinta mea si pt ca lam cautat curat sa gust putin dar putin,putin,putin,putin,putin de tot de tot de tot din rai sa stiu pt c lupt si va spun sincer si din toata inima cand ridic mana sus sa il ating pe domnul,cand stau in pat si ridic pama sus la domnul,simt cum ma atinge si cand scriu acest mesaj simt cum ma mangaie usor pe cap ,bietul de el trb sa stea in ascuns pt ca lumea sa creada de buna voie in el ca sa poata sa se arata la cei care cred in el si sa i serveasca cu tot ce este bun si la sfarsitul zileor comoara vor avea in ceruri unde este numai energie ca acea pe acre am simtito eu dar puerica si minunata ce ne putem desfata alllturi de dumnezeu sfinti,ingeri,arhangheli,srafimi,heruvimi,tot restul va spus sincer ,caci nu vstiu cine citeste asta dar va spun pocaitiva din suflet si cautati pe domnul neincetat si ne contenit sa opserve ca il cautati si invatati pe alti de bine si de domnul ca veti fi raspatiti mult in ceruri va spun pocaitiva de pacate adica ceritiva iertare de a domnulll de la isis hristos care a murit pe cruce scuipat,biciuit si in chinuri inimaginabil de grele fizie ca sufletesti poate de zeci de milioane mai rau cand a vazut domnul c fac copii lui cu fiul sau si fiul cand a vazut c fac copii lui cu el pocaitiva de pacate si ceretiva iertare de la domnul si sprijin din inima curata si veti fi martori la salvarea si fericirea voastra pe vecie…DOMNULLLL SA VA BINECUVAINTEZE PE TOTI SI PE MINE SI SA NE IERTE IMPLOR PE NOI PACATOSI