Cea mai mare smecherie a Diavolului este sa ne convinga ca nu exista, spunea cineva. Cea mai mare smecherie a geopoliticii în R. Moldova este sa ne convinga ca nu conteaza. În realitate, indiferent cum o întorci, în R. Moldova este vorba despre geopolitica, iar însasi negarea ei este o optiune geopolitica. A prezenta ideea „federalizarii” republicii ca un punct zero, neutru, aflat undeva la mijlocul interesului geopolitic al Estului si al Vestului este cel putin o naivitate. Federalizarea este un proiect rusesc, fie ca vorbim despre Ucraina sau R. Moldova, indiferent care dintre actorii europeni îl gireaza. Asa a fost în 2013, cu ocazia Memorandumului Kozak, asa va fi si în 2016 sau 2017. Depinde de reactia politicienilor si vointa populatiei din stânga Prutului de a reactiona si de a interpreta aceste oferte. Nu va fi usor, mai ales ca, spre deosebire de 2013, redeschiderea dosarului federalizarii a capatat si alte functii strategice, inexistente în 2013. Prima este închiderea diferendumului Est-Vest si stabilirea, tacita, a unui spatiu intermediar – „zona tampon”, „zona gri”, „zona de comert” etc. – menita, pe de-o parte, sa reduca suspiciunile Rusiei si, pe de alta, sa puna o bariera credibila extinderii euroatlantice.
Mar212016