Astazi înca se mai asteapta furtuni si vijelii în zonele de deal si de munte, potrivit meteorologilor. Locul exact unde se vor produce, însa, (localitatea) nu poate fi precizat decât cu o ora înainte. Astfel de episoade sunt asteptate sa se tot repete pe întreaga durata a verii
Cu cât canicula soseste mai devreme, cu atât vor veni mai repede si furtunile violente si scurte, cu care ne-am obis-nuit de câtiva ani. Si ar fi bine sa ne adaptam, caci astfel de vijelii o sa tot avem în fiecare vara, spun meteorologii. Deosebirea este ca de data aceasta au aparut mai devreme decât pâna acum: de obicei astfel de episoade apareau mai mult prin iulie si august, dar au fost si exceptii.
Gandul