1. Sa nu uiti ca trebuie sa mori
Când aveam doi ani, am cazut din sania înhamata la cal, iar tata s-a dus fara sa ma observe. Tata era padurar pe atunci si întâmplarea a avut loc chiar la poarta cantonului din Oricova. Când calul a pornit, eu am cazut pe spate, în zapada, amestecându-ma cu cerul alb de iarna. Atunci am facut, pentru prima oara, descoperirea singuratatii si a mortii. Nu am plâns si nici nu am strigat. Tin minte ca eram îmbracat într-o salopeta albastra cu gluga. M-am întors tacut în casa, la mama, mergând atât de încet, încât sa-i dau ragaz tatei sa ma ajunga din urma.
2. Sa nu uiti ca trebuie sa iubesti
Cel mai cumplit lucru care i se poate întâmpla unui om este sa nu fie iubit. Dar cred ca si mai cumplit este sa nu iubesti. Întotdeauna mi-a fost usor sa iubesc oamenii, sa ma bucur ca-i vad. De aceea, nu am avut nicio piedica în a întelege Evanghelia. Când faceam vreo bazaconie, mamica îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”. Asta era pentru mine pedeapsa suprema, pe care eu o traiam ca pe o izgonire din Rai. Sfântul Isaac Sirul spunea ca focul iadului nu este altceva decât dragostea pierduta, pe care esti condamnat sa o contempli vesnic.
3. Sa nu pretuiesti în bani, ceea ce Dumnezeu ti-a dat în dar
Am înteles asta în adolescenta. Eu fiind elev la Liceul de Arta („Octav Bancila”) din Iasi, mama m-a dus la Petersburg sa vad Ermitajul. Acolo, am stat la o familie de abhazi, o femeie divortata cu doi copii, dar foarte descurcareata. O chema Izolda si ea mi-a cumparat prima mea chitara. Dumnezeu sa-i dea sanatate! Avea gratar si facea multi bani. Eu niciodata nu am vazut atât de multi bani. Vindea frigarui noaptea, pâna spre dimineata, ca erau noptile albe. Uneori, ieseam si eu cu ei, ca era interesant. Ei faceau si vindeau frigarui, iar eu desenam într-o mapa, pe care o sprijineam pe genunchi. Cât oamenii mâncau, eu aveam timp sa le „fur” portretele. Un barbat chel si vesel s-a apropiat de mine si a început sa exclame: „Pai asta sunt eu! Sunt chiar eu! Cât sa-ti dau, ca sa mi-l vinzi?”. Eu zic, vi-l dau asa, eu nu vând. Si i-am dat acel portret. Barbatul totusi mi-a dat un dolar. Apoi s-a dus. Eu am ramas cu acel ban. L-am pus într-un caiet si nu l-am folosit niciodata.
4. Sa nu crezi raul
De câte ori am crezut un rau despre cineva, am avut doar de pierdut. M-am simtit murdar, partas la o lucrare de urâtire a omului. Am vorbit si eu de rau, iar timpul mi-a demonstrat, de fiecare data, ca nu am avut dreptate. Prefer sa gresesc prin a-mi pastra o parere buna despre un om rau, decât sa ajung sa cred o vorba proasta, despre un om bun. Orice rau este o minciuna. Raul, asa cum spunea fericitul Augustin, nu exista. Raul este o mare absenta, absenta binelui si a iubirii. De aceea, a crede raul este totuna cu a te cufunda în absenta, în minciuna.
5. Sa nu te crezi pierdut
Eu sunt o fire înclinata spre deznadejde, cunoscând toate relele care ies din aceasta cadere sufleteasca. Dar, într-o zi, mi-a venit gândul salvator. Mi-am zis ca Dumnezeu cunostea caderile mele – si cele trecute, si cele viitoare – si totusi, m-a creat, iar Dumnezeu nu aduce pe nimeni pe lume, spre pierzare. Daca ne-am nascut înseamna ca Dumnezeu si-a pus toata încrederea în noi. E o mare încurajare sa te gândesti ca Dumnezeu are încredere în tine. La disperare, omul e capabil de orice rau, el se porneste cu razboi împotriva propriei fiinte, având parca o placere demonica din a-si calca propriile principii – practic, sinucigându-se spiritual. Cred ca orice duhovnic adevarat îsi începe sfatuirea de dupa spovedanie, prin cuvintele: „Sa nu deznadajduiesti”.
nasul