O spirala alb-rosie se desfasoara pe pântecele unei femei, ea îsi tine mâinile împreunate acolo, pe pântece, are capul lasat într-o parte, iar barbatul o tine tandru, cu mâna stânga, pe dupa gât. Barbatul e mai înalt. Mâna sa dreapta sta în dreptul inimii si un aer de o misterioasa tandrete tacuta emana dinspre ei. De jur împrejur se afla un spatiu solar, colorat aiuritor în diagonale roscate, ca si cum ei s-ar afla pe o lume separata, ca si cum s-ar afla în centrul unui univers numai al lor, un univers în forma de disc, ai carui stapâni sunt chiar ei. Sunt goi. Sunt o singura fiinta cosmica, solara, o fiinta dubla, de o fascinanta frumusete primordiala. Soldurile li se ating într-o clipa ce dureaza de la începuturile istoriei. Oricine ar putea sa spuna, vazând toate acestea: “Aceasta este iubirea care îsi ajunge siesi!”.
Discul solar devine un vas, femeia si barbatul încremeniti în aceasta halucinanta ipostaza a iubirii se micsoreaza pâna la dimensiunile unei mici statuete asezate în mijlocul vasului ce pare ca arde, ca lumineaza cumva din interior datorita culorilor. Privim împrejur si vedem boluri stranii decorate cu comete ce se învârt unele în jurul altora, recunoastem spirala de pe pântecele femeii în mii de reprezentari, pare ca toate asfintiturile lumii s-au scurs aici, în spatiul acesta închis, incendiind vitrinele acestui muzeu pustiu. Caci suntem într-un muzeu, si obiectele acestea stravechi au fost facute de mesteri, sau, mai bine zis, de artisti care au murit acum 6000 de ani, în epoca pietrei. Ce fel de cer au vazut oamenii aceia care au putut picta asemenea comete, ce fel de gânduri aveau oamenii aceia, ce mister nedeslusit îi facea pe ei sa picteze spirale cosmice pe pântecele femeilor lor? Ce fel de primitivi erau ei – oameni ai epocii de piatra -, care aveau asemenea reprezentari, de o superba sofisticare? formula as