Întâmplarea a avut loc în ziua de 29 august 1935, pe la orele 4 dupa amiaza, când calendarul crestin ortodox arata ca se sarbatoreste Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul. Era o zi frumoasa, calda si senina, de la sfârsitul verii.
Pe când se îndrepta spre casa, a vazut pe cer un nor alb, ca un val de vata, care parca alerga o data cu dânsa deasupra capului, ceva mai sus. Atunci s-a înfaptuit marea minune: în fata copilei, mai exact, putin deasupra capului ei, aparuse un barbat luminos, cu ochi albastri si barba alba, ca în icoanele cele mai frumoase… “Avea o fata de-o blândete si o frumusete nemaivazuta” – scrie în memoriile ei Maria Petre.
“Nu te teme, fiica fecioara Marie! a auzit copila. Eu sunt Tatal Ceresc Dumnezeu si te-am ales sa spui oamenilor Cuvântul Meu. Ai auzit de Dumnezeu? De doua ori mi-a pus aceasta întrebare”. Fetita a confirmat ca stie cine este Dumnezeu si, din clipa aceea, frica i-a disparut complet, desi avea ochii în lacrimi, simtindu-se însa fericita si plina de forte misterioase, ca dovada ca a putut ramâne îngenucheata asa aproape trei ore, nemaiauzind pe copiii din jur care o tot întrebau ce are si cu cine vorbeste singura. Maria, intrata în extaz, zâmbea si vorbea cu Fiinta de lumina invizibila pentru ceilalti. Prietena ei, intrigata de ceea ce facea Maria, s-a dus repede la parintii vizionarei. “Tanti, nu stiu ce a patit Marioara matale ca sta de mult în genunchi, priveste în sus si tot vorbeste singura ca o nebuna” i s-a adresat tovarasa de joaca mamei Mariei. Parintii, alarmati, au alertat la rândul lor vecinii si cu totii s-au strâns grabnic în jurul copilei îngenuncheate. Au vrut sa o ridice si sa o ia de acolo, dar o forta extraordinara i-a respins si nu s-au putut apropia de dânsa, mai ales ca Maria le-a spus ca vorbeste cu Dumnezeu. Dupa vreo ora, venise si preotul satului, Vasile Anghelache, care, mai târziu, a tinut o slujba în aer liber. Asistenta a înteles ca este vorba de o minune supranaturala si atunci toti au îngenuncheat tematori, râmânând asa pâna pe la ora sapte seara când, dupa disparitia Fiintei de lumina, fetita s-a ridicat cu sufletul înseninat de o mare bucurie. Se simtea parca alta si când mergea parca plutea. A încercat foarte emotionata sa le povesteasca ceea ce a vazut si auzit. “L-am vazut pe Dumnezeu care mi-a vorbit asa: veti ridica aici o biserica ortodoxa crestina întru Slava Mea si pentru pomenirea celor adormiti. Trebuie sa le spui oamenilor sa citeasca Biblia, sa vina la biserica, sa se roage cât mai mult si sa se pocaiasca! Chemati pe patriarhul Miron Cristea sa vina la locul unde stai tu acum si unde trebuie sa faceti o troita, o fântâna si apoi o biserica, pentru a-Mi dovedi credinta si ascultarea voastra. Apa din fântâna va tamadui oamenii. Dar va spun ca aceasta biserica nu se va face curând, caci va veni peste voi un razboi cumplit, apoi prigoana comunista, si abia dupa aceea lacasul se va termina, când va sosi timpul libertatii. Iar tu nu vei muri pâna ce nu vei ridica aceasta biserica si vei vedea-o terminata. Am ales aceasta vale fiindca aici au fost mari varsari de sânge omenesc, nestiute de voi, în alte timpuri. La sfârsit, Dumnezeu mi-a spus sa ma întorc acasa, dar mi-a cerut sa revin în acel loc, singura, putin mai târziu. Apoi am început sa ma dezmeticesc, iar lumea din jur s-a apropiat de mine, cu dragoste si curiozitate, întrebându-ma ce se întâmplase. Spre seara, am dat ascultare vocii care îmi vorbise si m-am întors în acelasi loc, iar cerurile s-au deschis din nou. Acolo am observat ca iarasi în jurul meu se adunase pe nesimtite o mare multime de oameni curiosi, desi începuse sa se faca noapte. Îi vedeam pe consateni cum se închinau si ma miram de ce stau la distanta, însa ei întelesesera înca de prima data ca nu mai au voie sa se apropie decât dupa ce se închid cerurile la loc. Undeva, în multime, am zarit-o pe mama plângând încetitor, de frica sau de emotie, dar i-am strigat sa fie fericita, fiindca vorbesc cu Tatal Ceresc. Când mama plângea, din nou am auzit vocea de sus: daca ar întelege cu cine vorbesti, ea ar plânge de bucurie, nu de frica. Toata lumea auzea ce-I raspundeam eu lui Dumnezeu, dar nimeni, în afara de mine, nu putea auzi glasul Lui. În mod ciudat – mai povesteste Fecioara – când m-am apropiat de casa, am vazut ca trei porumbei albi zburau deasupra capului meu. Poarta de la gradina s-a deschis, deodata, singura; la fel usile si toate ferestrele casei: se închideau si se deschideau, se închideau si se deschideau – singure… Cei trei porumbei albi s-au oprit pe casa noastra. Pareau mai mari si mai frumosi decât restul porumbeilor. Parintii mei si toti erau uimiti de ceea ce se întâmpla iar bolnavii care m-au atins atunci, imediat s-au vindecat.” În timp ce, pe parcursul lungii aparitii, copila, trecând prin diferite faze emotive, amesteca râsul cu plânsul, glasul de sus i-a mai spus: “Într-un târziu, Antihristul va zabovi o vreme peste aceste locuri. Lumea se va înrai, iar tu ai sa termini sfântul lacas cu ajutorul credinciosilor, mult mai târziu. Peste sapte ani îti va muri mama si vei fi nevoita sa muncesti din greu pentru îngrijirea fratilor tai mai mici. Tu sa nu te temi de nimeni si de nimic, caci te voi apara Eu si te voi feri de toate relele. Sa nu te abati niciodata de la credinta ta! La tine vor veni pelerini din toate patru zarile, iar tu le vei arata viata si le vei tamadui bolile, prin Duhul ce îl revars asupra ta. Mergi acasa din nou, fiica Marie, si povesteste tuturor ce ti-am spus…”
***
<<Din cauza lipsei de credinta a oamenilor vor veni o seceta, apoi un cutremur mare si un razboi naprasnic, urmat de inca o seceta si mai mare. Intr-un tarziu, Antihristul va zabovi o vreme peste aceste locuri. Lumea se va inrai, iar tu ai sa termini sfantul lacas cu ajutorul credinciosilor, mult mai tarziu. Peste sapte ani iti va muri mama si vei fi nevoita sa muncesti din greu pentru ingrijirea fratilor tai mai mici. Tu sa nu te temi de nimeni si de nimic, caci te voi apara Eu si te voi feri de toate relele. Sa nu te abati niciodata de la credinta ta! La tine vor veni pelerini din toate patru zarile, iar tu le vei arata viata si le vei tamadui bolile, prin Duhul ce il revars asupra ta. Mergi acasa, din nou, fiica Marie, si povesteste tuturor ce ti-am spus…”