Nu nasterea lui Hristos, ci doar Revelion si vacanta de iarna; nu colinde, ci poezii si cântece închinate conducatorului iubit, tovarasei, patriei si bravilor eroi ai muncii; scrisori nu pentru Mos Craciun, ci pentru Mos Gerila, în care oricum nu puteai sa ceri vreo jucarie sau vreo hainuta fara sa amintesti de dorinta de a avea note bune si o clasa fara corigenti, desi poate ti-ar fi placut sa completezi lista cu banane, portocale, ciocolata sau carne;
nu brad de Craciun, ci pom de iarna, împodobit nu în ajunul Craciunului, ci în seara de Anul Nou; nu un Plugusor pentru prosperitatea gospodariei unde faceai urarea, ci unul cu versuri schilodite în care sa cânti bunastarea gliei si sa multumesti “marelui gradinar care ne creste cu mult har”.